Articol 1

by roxana
360 views

Nu cred că am plănuit să fiu văzută ca o ecologistă. Când am pornit comunitatea de pe Facebook, mi-am dorit să fie un spațiu 100% ladies only – un spațiu al femeilor conștiente, care vor să trăiască în armonie și echilibru cu natura. Iar când zic echilibru cu natura, cred că mă refeream la ciclurile menstruale, fazele lunii și alți cai… verzi pe pereți 🙂 

Dar uite, câte una, câte două, ba chiar și câte 99, am început să discutăm altele. Am început să ne gândim mai conștient la relația cu mama pământ, o relație pe care o cam intoxicăm prin acțiunile zilnice. Și, din una în alta, acțiunile și discuțiile noastre au luat drumul “eco”.

Cred că mai nimeni nu știe de ce “Micile Bucurii” și de unde am ajuns la asta.
Păi treaba-i simplă, eram într-o perioadă de social-distancing, să îi zic așa, before it was cool. Mă aflam în concediul de maternitate, iar din omul care ieșea vineri – luni m-am transformat deodată în omul care ieșea pe străzi ca să nu se ducă la nebuni cu un țânc în casă. Nu am chef să intru în “drama” motherhood-ului, căci e cu 2 tăișuri, dar am să intru în epifania mea avută într-o zi caldă de primăvară acum 3 ani în parcul Kiseleff. 

Se dădea una cădere nervoasă, se adăuga una bucată copil care era certat cu somnul de dinainte să se nască și se presară cu niște plimbare forțată pentru limpezirea creierului. Rezultatul? Un fluture, un căruț și un gând: “bă, să faci plici, câtă bucurie aduce un simplu fluture într-o zi cu soare. Noi chiar nu avem nevoie de mult să fim fericiți. Daaaa, micile bucurii ne fac fericiți” 

Și iete așea….. S-a trezit o parte din mine. Uite așa, am ajuns acasă și am luat domeniul micilebucurii.ro în secunda 2. Repet, asta era acum 3 ani și azi e prima oară când chiar scriu ceva aici. Căci se pare că de la epifanie până la materializare ne trebuie o lecuță de timp și de….uhm, cojones. 

Dar fie, dacă pe acest “micilebucurii.ro” nu am știut exact ce să împărtășesc, mă pot mândri…și da, chiar mă mândresc, cu o comunitate de 3500 oameni în grupul adiacent acestei inițiative și treziri.

A fost și este în continuare interesant să cresc o comunitate. E un mix între this is awesome și what da fuq când gestionezi o mulțime de oameni. Dacă ar fi să enumăr câteva învățături din acest eco-journey de pe grupul Micile Bucurii, m-aș rezuma la: 

  1. Suntem toți într-o călătorie în care descoperim și împărtășim;
  2. Unii știu să se exprime soft, alții dau cu parul – deși scopul e același, pattern-urile noastre aduse din trecut ies la suprafață diferit si repet: toți vrem să dăm mai departe același mesaj;
  3. Suntem toți în etape diferite de asumare. Mai ales când vine vorba de acest “eco-journey” unora ne vine la îndemână mai ușor o acțiune, pe când altora li se pare mai ușoară alta – și mai zic o dată: avem același scop;
  4. Nu e nici unul ecologist 100%, suntem toți niște wannabes care dăm bezmetic cu capul în ziduri;
  5. Nu știm să fim empatici – iar asta e problemă indiferent de eco sau non-eco. Lipsa empatiei e boală grea, planetară;
  6. Vrem să fie bine, dar ne frustrăm și atacăm când nu ne iese;
  7. Suntem dornici să ne împărtășim reușitele și să îi educăm pe ceilalți;
  8. Plastic, carne, poluare & toată suita sunt topicuri care ne fac să ne zbârlim;
  9. Trebuie să învățăm să ne sprijinim, să ne susținem și să ne educăm reciproc;
  10. Oricât de puțin faci, tot e bine că faci ceva decât să rămâi ignorant 100%. It’s a journey.

Mno, iete că am scris 10. Nici nu știam ce am să scriu, știam doar că a venit momentul să scriu, căci acum…când mi-s pusă cu masca la gură, simt că am de spus mai mult ca niciodată. Și nu mai vreau să tac, asumat.

Kudos to us all!