Articol 2

by roxana
378 views

Când a apărut Radu și m-am trezit cu 3kg de carne în brațe, pot spune sincer și poate ușor dur pentru ochii și așteptările unora, că nu am avut acel moment de “Vaaaaiiiii, iubirea vieții mele, te iubește mama de nu mai poate am să uit de mine ca să fiu doar a ta.”

No, this was not me. Mă dureau sfârcurile și mă întrebam doar întrebări stupide de genul – aș putea bea o bere? No wonder că au urmat câteva luni de adaptare dure. Dar hey, I’m not your usual mother și mi-e bine așa. 

Sunt antisistem. Tadadada!!!! Boom shakalaka. Adică cum i s-ar mai zice pe la alții I’m a misfit. Așa am fost mereu. Povestea vieții mele se rezumă la faptul că de fiecare dată când “îndrăzneam” să fiu întrebătoare, circumspectă sau, cum ar zice un om normal – curioasă, mă trezeam cu o notă mică. Așa că yes, my dears, fuck the system.

Na, revenind la țâncul de fix 3 kile, aș putea spune că am deosebita plăcere să confirm faptul că …așchia nu sare departe de trunchi. Așa că al mei țânc, care spanac știe câte kile are, știu că are undeva între 3-4 ani, a ales în această călătorie pe acest pământ 2 descreierați, iar el e fix cireașa aia glazurată din vârf și yummy pe care vrei să o mănânci. 

Realizez că nici el nu e departe de atitudinea “fuck the system”, căci ce mi-a fost dat să aud în aceste timpuri a fost doar “e cum vrea el” “face ca el” “e ingenios”  “vai ce adorabil e”.

Vă zic sincer că e un mic manipulator emoțional îndrăgostit lulea de ceva ce îmi e sigur: natura.

L-am luat de mic pe peste tot, am închis ochii la parenting-ul modern și l-am hrănit și cu borcănele Hipp, și cu desene, și cu tot ce alții ar vedea ca dracu these days.

Așa ne-a fost echilibrul, iar acum, la vârsta asta între 3-4 ani nedefinită, e un puști care are ceva de spus. Mereu. Extenuant.

Am ales pentru el o educație “altfel”, nu cu stat drept și colorat în chenar, ci am plătit de mi-au sărit ochii din cap pentru o educație “în armonie cu natura” cum mi-ar plăcea mie să zic. Basically, viața la oraș mă costă câteva sute de euro bune ca nu cumva să nu știe copilul că din sămânță iese copacul. Mi-a convenit asta? Nu. Am făcut asta? Da. (great life lesson, son)

Mie îmi place să fiu, cum ar zice mama, mai ruptă-n cur. Să am câmpia la picioare, fructul în copac și laptele de la țâța vacii. Astea toate în timp ce, în mod firesc, sunt conectată la ultimele tehnologii și la ultimele chestii digitale care apar pe piață. 

Pe cât de mult iubesc viața simplă, pe atât de mult iubesc tehnologia.

Am susținut mereu în stânga și în dreapta că dacă ar fi ca un rahat să se întâmple, tehnologia/digitalizarea ne-ar salva. 

Așa că acum, că am stat închiși în case 2 luni, am simțit că fix asta se întâmplă: râvnim la natură, supraviețuim cu digitalul. Cred că majoritatea a plantat o floare și a așteptat un home delivery via Bringo sau Uber Eats. 

E vorba de echilibru. Și asta am ales mereu și pentru Radu – nu îl voi priva de natură, nu îl voi priva de valul digital. 

Iar pe tema asta, a educației digitale, revin curând.