- De ce este plasticul nociv?
- Alternative fără plastic pentru Casă
- Alternative fără plastic pentru Îngrijirea personală
- Alternative fără plastic pentru Bucătărie
- Alternative fără plastic pentru Îmbrăcăminte și accesorii
- Alternative fără plastic pentru Produse de curățenie
- Alternative fără plastic pentru Călătorii
- Alternative fără plastic pentru Biroul de acasă
- Alternative fără plastic pentru Copii
- Alternative fără plastic pentru Animalele de companie
- Listă magazine zero waste România
Poluarea cu plastic este una dintre cele mai importante probleme de mediu în prezent. Cu miliarde de tone de deșeuri de plastic produse în fiecare an, nu este de mirare că plasticul ne acaparează oceanele, afectează flora și fauna, dar și sănătatea umană.
Totuși, există speranță. Făcând schimbări simple în viața noastră de zi cu zi și adoptând alternative fără plastic, ne putem reduce semnificativ amprenta din plastic și putem contribui la un viitor mai sustenabil pentru generațiile viitoare.
În acest ghid cuprinzător, vom discuta despre problema plasticului și vom oferi sugestii de alternative pentru cele mai comune obiecte, pe care le folosim zi de zi.
De ce este plasticul nociv?
Pentru a ne reduce consumul de plastic, e necesar să înțelegem întâi de ce cauzează acest material atât de multe probleme. În primul rand, trebuie să știi că materialele plastice sunt un grup de materiale sintetice realizate în general din petrol. Procesul de fabricare a plasticului implică extragerea petrolului brut, care este apoi procesat pentru a crea monomeri (blocurile de construcție ale plasticului). Acești monomeri sunt apoi legați chimic pentru a crea polimeri (lanțuri lungi de molecule care se repetă). Polimerii sunt apoi procesați în diverse produse din plastic.
Urmărește-ne și pe:
- pagina de Facebook Micile Bucurii
- grupurile Micile Bucurii – etic sustenabil holistic și Loc de Troc
Știm deja că plasticul este peste tot, de la ambalaje alimentare până la hainele pe care le purtăm. Din păcate, deșeurile de plastic reprezintă o amenințare semnificativă pentru mediul nostru. Când plasticul este aruncat în mod necorespunzător, poate dura sute de ani pentru a se descompune și, chiar și atunci, nu dispare niciodată cu adevărat.
Totodată, deșeurile de plastic ajung în oceane, unde dăunează vieții marine și perturbă întregi ecosisteme. Mai mult, microplasticele, care sunt bucăți minuscule de plastic, au fost găsite în orice, de la aerul pe care îl respirăm si apa pe care o bem, până la sânge și placenta umane.
Cel mai probabil mai auziseși deja despre poluarea cauzată de deșeurile de plastic, însă știai cât de mult poluează acesta încă din procesul de fabricare? Procesul implică extragerea și rafinarea combustibililor fosili, care eliberează gaze cu efect de seră în atmosferă, contribuind la schimbările climatice. În plus, producția de plastic implică utilizarea de substanțe chimice toxice, care pot polua aerul și apa.
Mai mult, producția de plastic necesită o cantitate semnificativă de energie, care provine de regula din surse neregenerabile precum cărbunele și gazele naturale. Acest lucru contribuie și mai mult la emisiile de gaze cu efect de seră și la criza climatica prin care trecem.
Dacă te gândești la numărul obiectelor fabricate din plastic pe care le folosești zi de zi, cel mai probabil te simți copleșit, nu-i așa? Pare imposibil să scapi de tot plasticul din viața ta și în unele cazuri chiar este. Însă oricine poate face schimbări mici cu un impact mare, în special în ceea ce privește plasticul de unică folosință. În continuare îți prezentăm o listă a alternativelor fără plastic, pe care o vom actualiza constant.
Alternative fără plastic pentru Casă
- recipiente reutilizabile din sticlă, inox sau bambus
- lumânări parfumate din ceară de soia, bețișoare parfumate sau uleiuri esențiale în loc de odorizant de cameră tip aerosol
- soluții naturale împotriva moliilor și a altor insecte
- mobila și decorațiuni second hand (olx, grupuri de Facebook etc)
- mobilă și decorațiuni din lemn recuperat, textile reciclate și materiale refolosite
- covoare din fibre naturale (iută, cânepă, lână, bumbac)
Alternative fără plastic pentru Îngrijirea personală
- săpun solid neambalat (produs în general de mici antreprenori din ingrediente naturale)
- șampon și balsam solide (sau lichide de la magazine zero waste)
- periuțe de dinți din bambus
- deodorant solid
- bețișoare de urechi de unică folosință (din bambus) sau reutilizabile (din silicon)
- pastă/pudră de dinți în recipient de sticlă sau tablete
- ață dentară din materiale naturale (de exemplu, pe bază de porumb)
- plasturi din materiale naturale (sau un simplu șervețel, dacă zgârietura nu este adâncă)
- aparat de ras clasic, cu lamă (sau epilator electric/ceară)
- dischete demachiante reutilizabile (pot fi cumpărate sau confecționate acasă dintr-un material moale, care să nu zgârie pielea)
- exfoliant în recipient de sticlă sau DIY (de exemplu, zaț de cafea combinat cu ulei de cocos)
- creme de față și corp în recipient de sticlă sau DIY
- demachiant în recipient de sticlă sau DIY (de exemplu, ulei de jojoba)
- absorbante reutilizabile, chiloți menstruali sau cupă menstruală
- batiste reutilizabilă din bumbac
- bomboane mentolate sau gumă de mestecat pe bază de plante (știai că guma clasică este realizată dintr-un tip de cauciuc, adică un plastic?)
Alternative fără plastic pentru Bucătărie
- prosoape de bucătărie reutilizabile (de preferat din prosoape vechi)
- șervețele de masă reutilizabile
- folie alimentară cerată (wax wrap)
- lufa și/sau perii din lemn pentru spălarea vaselor
- burete din cupru
- detergent de vase solid sau lichid (produs de mici antreprenori sau disponibil vrac la magazine zero waste)
- filtre de cafea reutilizabile (sau cafea la ibric)
- ceai vrac și strecurătoare metalică sau infuzor pentru ceai
- pâine proaspătă, neambalată
- săculeți reutilizabili pentru fructe și legume
- sacoșă de cumpărături din bumbac
- tăvițe reutilizabile pentru cuburi de gheață
- cană de filtrat apa sau filtru montat sub chiuvetă
- sticle de apă reutilizabile
- ustensile de bucătărie și fund de tocat din lemn sau bambus
- paie metalice, din sticlă sau inox
- borcane în loc de conserve (multe conserve au și un strat interior de plastic; borcanele sunt reutilizabile)
- casolete, sticle, borcane sau alte recipiente reutilizabile, pentru cumpărături la magazine zero waste
- pahar reutilizabil pentru cafea (sau cafea consumată la un local, din ceașcă de ceramică)
Alternative fără plastic pentru Îmbrăcăminte și accesorii
- cumpărături second hand în magazine fizice sau online (olx, grupuri de Facebook etc)
- haine din materiale naturale (bumbac, lână, in, cânepă, mătase)
- încălțăminte confecționată din bumbac, cânepă, cauciuc natural, plută, materiale reciclate, pinatex (alternativă pentru piele realizată din fibre extrase din frunze de ananas), „piele” din fibră de măr
- dacă preferi pielea naturală, optează pentru versiunea upcycled (provine de la piei aruncate de industria cărnii sau reprezintă resturi care ar fi ajuns la groapa de gunoi)
Alternative fără plastic pentru Produse de curățenie
- bureți compostabili
- cârpe, de preferat din tricouri sau prosoape vechi
- mătură de paie
- făraș metalic
- detergenți naturali (produsi de mici antreprenori sau disponibil vrac la magazine zero waste)
- soluții naturale de curățenie (bicarbonat de sodiu, oțet, lămâie etc)
- mănuși din latex natural
- perie pentru WC din lemn
Alternative fără plastic pentru Călătorii
- tacâmuri din bambus (dacă mergi des în călătorii cu avionul) sau din inox (pentru camping, picnicuri și alte ieșiri)
- săpuniere pentru săpunul și șamponul solide
- plasturi din materiale naturale (sau un simplu șervețel, dacă zgârietura nu este adâncă)
- sticlă reutilizabilă cu filtru, pentru zonele unde nu ești sigur dacă apa este potabilă
- scrumieră portabilă și brichetă electrică reîncărcabilă sau chibrituri, dacă ești fumător
Alternative fără plastic pentru Biroul de acasă
- stilou și cerneală în loc de pix
- creioane colorate neon în loc de markere
- bandă adezivă din hârtie
- produse din hârtie reciclată
- organizatoare de birou din lemn, bambus sau metal
Alternative fără plastic pentru Copii
- scutece reutilizabile din materiale naturale
- jucării second hand (de la prieteni sau online de pe olx, grupuri de Facebook etc)
- jucării realizate din lemn, carton, materiale textile
- rechizite non-toxice
- casolete pentru prânz din inox
Citește și interviul Zero waste parenting, o misiune realizabilă
Alternative fără plastic pentru Animalele de companie
- boluri de apă și mâncare din inox, sticlă sau ceramică
- mâncare umedă la conservă
- mâncare uscată la saci mari (care pot fi refolosiți ca saci de gunoi)
- așternut pentru litieră natural, în ambalaj de carton
- jucării din materiale naturale
- zgardă și lesă din materiale naturale
Listă magazine zero waste România
Dacă te întrebi de unde poți achiziționa produsele recomandate mai sus, fă cunoștiință cu magazinele zero waste din România. Aceste magazine oferă produse fără niciun ambalaj sau cu ambalaje minime care pot fi refolosite, compostate sau reciclate. Vei găsi aici produse vrac, cum ar fi alimente de bază, produse de îngrijire personală și curățenie și alte articole pe care le poți lua acasă în propriile recipiente.
Iată care sunt magazinele zero waste din România, menționate în ordine alfabetică. Vom actualiza lista pe măsură ce noi magazine vor fi lansate, iar dacă ai aflat înaintea nostră de unui, nu exista să ne anunți pentru a-l adăuga în acest articol.
- AER (Piatra Neamț) SITE, Facebook, Instagram
- Butic Floarea Vieții (Bacău) Facebook
- Doboz (Miercurea Ciuc) Facebook
- Ecoptimist (magazin online) SITE, Facebook, Instagram
- E-natura (magazin online) SITE, Instagram
- Esen9 (magazin online) SITE, Facebook, Instagram
- Ești verde (magazin online) SITE, Facebook, Instagram
- Gaia Zero Waste Shop (Carei, Satu Mare) Facebook
- LESS (Timișoara) Facebook, Instagram
- Magazin Zero Waste (București) SITE, Facebook, Instagram
- Naked Shop (Sibiu) SITE, Facebook, Instagram
- ONO (Oradea) SITE, Facebook, Instagram
- Orghanic (Satu Mare) Facebook
- pod.ish (magazin online) SITE
- Stop Waste (Târgu Mureș) Facebook, Instagram
- Szimpla bolt (Sfântu-Gheorghe) Facebook
- Terrawell (Cluj Napoca) SITE, Facebook, Instagram
Tranziția către un stil de viață fără plastic nu este importantă doar pentru mediu, ci și pentru propria noastră sănătate și bunăstare. Prin reducerea deșeurilor de plastic, ne putem proteja planeta, putem reduce poluarea și putem crea un viitor mai sustenabil. Ia în considerare sprijinirea magazinelor zero waste și cumpărăturile la piață sau de la micii producători locali. În acest fel, îți poți reduce deșeurile de plastic și, în același timp, poți sprijini micile afaceri locale.
Ți-a fost de folos acest articol? Micile Bucurii este un ONG pe deplin independent care depinde de implicarea membrilor.
Ne poți susține prin:
- donație unică direct în contul bancar: RO82 BACX 0000 0021 0191 9001 – cont in lei sau RO55 BACX 0000 0021 0191 9002 – cont in EUR
- redirecționarea impozitului pe venit dacă ești persoană fizică
- redirecționarea impozitului pe venit sau profit dacă ești persoană juridică
- Patreon
- Buy me a coffee
Sursă foto principală: Karolina Grabowska, unsplash
Autor: Alina Neamțu