Foraging aprilie: ce plante putem culege

Am selecționat 13 plante pe care le ador și care se găsesc ușor. Ori sunt la îndemână chiar și prin parcurile din oraș (aflați întâi dacă s-au făcut tratamente chimice), ori sunt poieni întregi și se poate culege o cantitate rezonabilă.

Reamintesc regula de a nu gusta (și mai ales înghiți) nicio plantă de care nu ești sigur/ă ce este. Am vorbit deja despre primii pași în ale culesului de plante din flora spontană, iar dacă nu l-ai citit încă, recomand să o faci, mai ales dacă ești la început de drum

Leurda – Allium ursinum

Clar leurda este de la o vreme vedeta primăverii. Dacă o culegeți de pe tarabă de la Obor sau din altă piață, nu este risc de confuzie. Însă în natură poate fi confundată cu mai multe plante, unele chiar otrăvitoare, cum ar fi lăcrămioarele.

Ca indiciu principal este că are doar două frunze, oval – ascuțite. Și mai are un secret inconfundabil: mirosul de usturoi. Atât de puternic încât o să îți miroasă mâinile când o culegi. Recomand ca măcar prima dată să mergeți la cules de Leurdă cu cineva care o cunoaște, pentru a evita orice confuzie.

În perioada asta se culeg frunzele, care se pot consuma crude sau gătite. Este excelentă în salate, supe sau ca mirodenie. După ce dă floarea, nu mai se culeg frunzele. Unii consumă și florile în salate, sau le murează.

Ca orice plantă, leurda are și calități medicinale. Este benefică atunci când urmăm o dietă, fiind tonică și depurativă. De asemenea, planta întreagă se folosește făcută ceai ca tratament antiparaziți intestinali.

Untișor – Ficaria Verna

Este o plantă care crește maxim 20 de cm, cu frunze rotunde și lucioase, pline. Are o perioadă scurtă în care se pot strânge frunzele, înflorind foarte repede. Se poate folosi crudă în salate, sau adăuga în supele de primăvară. De altfel, se recomandă în general a fi consumată cu moderație.

Din punct de vedere terapeutic, se folosea extern în remedii contra hemoroizilor sau a unor răni deschise.

Urzică – Urtica Dioica

Banala urzică este dovedit științific o bombă cu sănătate. Conține vitamine și minerale, acid folic și proteine. Numele îi vine probabil ca avertisment pentru faptul că la atingere pișcă zdravăn. Are pe frunzele zimțate, dar mai ales pe tulpină, niște perișori rigizi de siliciu care, atunci când planta este atinsă, se rup și eliberează un amestec de acid formic, histamine, aceticholine şi cinci tipuri de hidroxytrypstamine (adică substanţe serotonine), care ajunge în corpul nostru.

Prin urmare, culegem urzici doar cu mănuși și haine cu mânecă lungă, pentru a evita contactul cu acest cocktail de substanțe venit prin mii de ace. Prin tratament termic, se neutralizează perișorii de siliciu.

De cules, culegem doar vârful de la plantă, cât timp aceasta nu este înflorită. În cazul în care avem urzici în curte, le putem regenera cosindu-le. Astfel vom avea frunze bune de consum întregul an, însă cele de primăvară sunt cele mai gustoase.

Principala calitate a urzicilor este aceea că acționează ca un tonic pentru organismul trecut prin iarnă. Purifică totodată organismul și remineralizează sângele.

De aceea este folosită ca remediu pentru anemie, dar și pentru artrite și reumatism sau boli de piele. Din punct de vedere medicinal, planta se culege când este înflorită.

Urzică moartă roșie – Lamium purpureum

Comparativ cu surata de mai sus, urzicile moarte nu pișcă, deci nu trebuie să plecăm îmbrăcați ca pentru un zbor în cosmos.

Planta este ușor de recunoscut și nu prea are nici plante cu care să fie confundată. Oricum, nu plante periculoase. Face parte din familia mentei, așa că mai degrabă aduce cu aceasta la aspect. Nu crește prea înaltă, dar crește peste tot. Și tot timpul anului. Frunzele din vârf au și nuanțe de roșu, iar florile sunt ca niște mici orhidee.

Se poate consuma crudă sau gătită, în salate, supe, smoothies.

Este tot o plantă de leac, un foarte bun astringent, diuretic și purgativ. În caz că vă tăiați, este hemostatic.

Toporași – Viola Odorata

Florile delicate de toporași sunt minunate în salate, se pot decora cu ele deserturi sau se pot face dulceață. Dar se pot consuma și frunzele tinere în salate sau în supe.

Este o plantă care conține acid salicilic, prin urmare se utilizează medicinal pentru a produce aspirină. Este o plantă diuretică, antiinflamatoare, expectorantă, și care în uz extern se folosește pentru a vindeca răni sau boli de piele.

Podbal – Tussilago farfara

Supranumită „planta văilor”, podbalul întâi își trimite floarea ca mesager al Primăverii. Aceasta este galbenă și are tulpina fermă. Pe urmă apar frunzele, care sunt lucioase și destul de mari. Se consumă atât florile cât și frunzele, raw sau gătite. Salate, supe, sau chiar pentru sarmale. Frunzele uscate se foloseau ca substitut al sării.

Este un excelent expectorant.

Mur – Rubus fruticosus

Până să ne delectăm cu fructele de mur care se coc începând cu luna august, în funcție de zonă, ne putem bucura de mugurii frunzelor în salate.

Recunoaștem murul sălbatec după țepii de pe tulpini și frunze. Acestea sunt așezate câte 3 sau câte 5, sunt zimțate și de un verde intens. Au nervuri vizibile, sunt lucioase pe față, dar au un și de țepi mici pe margine și nervura principală pe verso.

Planta întreagă este medicinală și are efecte benefice în bolile de plămâni sau cele ale aparatului reproducător feminin.

Măcriș – Rumex acetosa

Când mă pornesc pe dealuri după plante, uneori mă ia foamea. Și sunt genul „rău de foame”. Atunci caut o tufă de măcriș și mănânc repede câteva frunze acrișoare. Din copilărie ador să ronțăi frunzele lunguiețe și, din punctul meu de vedere, inconfundabile ale măcrișului. Asta datorită formei lor distincte în partea de jos, lângă tulpină, unde au forma unor aripi de fluture.

Sunt delicioase în salate sau gătite. Nu ai nevoie de lămâie în salată dacă pui câteva frunze de măcriș. Când dă floarea se poate găti ca o garnitură (trasă în ulei), iar semințele drept condiment.

Este o plantă astringentă și diuretică, utilizată în tratamente destinate rinichilor.

Piciorul caprei – Aegopodium podagraria

Anul trecut am descoperit târziu un loc de unde pot să culeg și eu Piciorul caprei. Abia aștept să văd dacă este atât de gustoasă pe cât se povestește. Are frunzele de o textură foarte plăcută la atingere, lucioase și fine, zimțate în jos. Sunt de un verde crud. Se consumă crude sau gătite.

Era folosită în Evul Mediu, în dietele contra gutei. Are efecte anti-reumatice și contra artritelor.

Păpădie – Taraxacum officinale

Nu-mi vine să cred că e careva care nu știe cum arată o păpădie. Cu rozeta ei de frunze zimțate și cu florile ei care se transformă în puf, numa’ bun de împrăștiat dintr-o suflare în care punem o dorință. Dacă nu v-ați jucat așa în copilărie cu florile de păpădie, e timpul să o faceți.

Revenind la frunzele ei, le putem folosi în salate. Mulți spun că e surata sălbatică a ruccolei, adevărul este că seamănă, dar nu sunt rude directe.

Cu cât sunt mai tinere, cu atât sunt mai gustoase. Când sunt mai mature se pot găti termic, și astfel se reduce amăreala către o dobândesc, dar evident le reduce și vitaminele și nutrienții din compoziție. Sunt asemeni urzicilor, o bombă de proteine, minerale și vitamine. Florile se adaugă în salate, se fac pane, dulceață sau sirop. Rădăcina uscată și pisată poate fi substitut de cafea.

Este una dintre cele mai folosite plante din punct de vedere medicinal, vindecând întreg aparatul digestiv și fiind un tonic puternic.

Lipicioasă – Galium aparine

Eu cred că i-au spus așa pentru că efectiv se lipește de haine. Cu totul. Nu numai semințele, ca în cazul altor plante.

Are frunze mici, așezate rozete pe tulpină, în rânduri multiple, verde cu mini irizații violet.

O excelentă plată pentru salate, supe sau ca mirodenie. Este un pic amară, dar cel puțin pe mine nu mă deranjează.

Ca mai toate plantele care se consumă primăvara, are efect diuretic și tonic. În plus, este eficientă în cazul unor boli de piele.

Traista ciobanului – Capsella bursa-pastoris

Din nou o plantă care are frunzele de la bază sub formă de rozetă, dar într-un singur strat. Acestea se pot mânca gătite sau crude. E un substitut pentru cresson sau varză. Este bogată în fier, calciu și vitamina C. Se mai pot consuma florile și semințele. Se poate consuma întregul an.

Numele spune tot din punct de vedere al utilizări medicinale. Ciobanii nu puteau căra după ei zeci de plante ca să își susțină sănătatea sau să intervină în caz de accidente minore. Aveau însă la dispoziție Traista ciobanului. O plantă versatilă cu efecte benefice multiple. Este astringentă, diuretică, hemostatică, hipotensivă, vasoconstrictoare și vasodilatatoare. O plantă bună la toate.

Coada șoricelului – Achillea millefolium

Este iar o plantă pe care nu prea poți să o confunzi. Are frunzele ca niște crengi de brad, însă moi la atingere și care cresc aparent individual, dar formând o tufă.

Primăvara se pot culege frunzele tinere și folosi în salate, supe sau sosuri. Crude sau gătite. Are un gust puternic, prin urmare nu ai nevoie de o cantitate mare, ba chiar există riscul să acapareze felul pregătit.

Din punct de vedere medicinal este o plantă foarte des utilizată. Oprește hemoragiile (reglează menstruația), scade febra și ajută rinichii să funcționeze optim. Acestea sunt doar câteva dintre beneficiile Cozii șoricelului.

Cam astea ar fi plantele cu care am pornit eu în călătoria culinară a consumului de floră spontană cu calități comestibile. Dacă în primul an am consumat numai măcriș și păpădie, că pe astea le știam de mică, am ajuns să consum după 7 ani mult mai multe. Și mai am de învățat. De mare folos mi-a fost, pe lângă cercetarea personală, grupul de Facebook Plante sălbatice comestibile, inițiat și susținut cu foarte multe informații de Simona Grossmann. Îl recomand ca o sursă validă de informații despre partea culinară a plantelor.

Personal prefer să păstrez plantele sub formă de „pesto de pădure”. Le fac în blender, amestecate sau individual, numai cu sare și ulei, pentru că am observat că se păstrează chiar și un an. Bine, a supraviețuit un an borcanul pentru că s-a ascuns între dulcețuri.

Din cele care merg murate mai fac murături, cum ar fi bobocii de floare de păpădie. De asemenea, le usuc pentru ceaiuri sau pudre culinare. Nu prea mă împac cu congelatul lor, deși este o soluție de a avea urzică în mijlocul iernii. Nu-mi plac prea mult nici ciupercile congelate, dar asta sunt eu.

Când vine vorba de cum preferi să mănânci, ești singurul care poți decide. Important este, cred eu, să experimentăm și să ieșim din limitele dobândite până în prezent. Dar despre asta vom mai vorbi probabil, pentru că este o adevărată dezbatere despre cât putem consuma din flora spontană.

Ne găsești și pe: