Dacă cauți pe Google „atașament emoțional obiecte”, vei descoperi că este un subiect de studiu în psihologie și că începe din copilărie, de la vârste foarte fragede. În termeni științifici se numește Efectul Înzestrării (The Endowment effect) și este un fenomen psihologic care apare atunci când oamenii acordă mai multă valoare lucrurilor doar pentru că le dețin. Pe scurt, „valoare emoțională”. Ce este interesant e că valoarea emoțională pe care o acordăm unui obiect se poate produce imediat după cumpărare sau primire și nu e neapărat nevoie de luni, ani de utilizare și amintiri create.
Până să cunosc partea teoretică și științifică, m-am lovit și eu de acest atașament, încă de la cele mai mici vârste.
Am crescut într-o familie căreia îi place să strângă – cărți, suveniruri, hârtii și amintiri sub diferite forme fizice și care încă poartă în ea, ca multe alte familii din România, amprenta comunismului și ruperea de acesta. Astfel că a deține lucruri, a avea în casă mai multe resurse decât ai nevoie în viitorul apropiat și a nu te despărți de obiecte pe principiul că nu știi când vei avea nevoie de ele, sunt idei cu care am crescut și pe care le-am „moștenit” la rândul meu.
Cu toate astea, am în mine și o parte rebelă, căreia nu îi place să țină lucruri care nu îi folosesc și care ocupă spațiul de pomană.
Prima oară când am făcut un declutter eram în clasa a 10a. Problema a fost că am făcut declutter mai ales în lucrurile părinților și, chiar dacă eu eram mândră de mine, reacția lor a fost mai puțin apreciativă.
Însă atunci am descoperit ceva despre mine: nu îmi plac spațiile pline, încărcate sau să păstrez lucruri inutile, care doar strâng praf. Chiar dacă nu sunt puse la vedere. Am înțeles și că felul în care arată și se simte spațiul din jurul meu îmi influențează gândurile, emoțiile și starea generală.
Citește și: Ce este minimalismul și cum te poate ajuta să duci o viață împlinită
Nu mă înțelegeți greșit, am și eu lucrurile mele de care nu mă pot despărți – jurnale din diferite etape ale vieții, cărți, haine și tot felul de suveniruri. Însă periodic triez din ele și aleg lucrurile pe care chiar simt să le păstrez cu mine. Mi s-a întâmplat să și regret uneori din lucrurile pe care le-am dat sau aruncat, însă nu durează foarte mult, iar de cele mai multe ori sentimentul de eliberare și spațiu creat este incredibil. Așa că, periodic, trec prin acest ritual de despărțire.
Cum spun „la revedere” lucrurilor?
În primul rând, mă apuc să le aranjez. Le pun pe categorii, le așez la locurile destinate.
Dacă spațiul devine prea mic, încep să mă uit la câte obiecte din același tip am și să văd pe care le folosesc curent, dar și care sunt cele care îmi plac și pe care, chiar dacă le folosesc mai rar, încă nu simt să le dau. Am o pasiune pentru frumos și culoare și recunosc ca păstrez uneori haine, imagini, cutii pe care, chiar dacă nu le folosesc, îmi plac atât de mult când le văd, încât nu pot să renunț (încă) la ele. Dacă ați auzit de Marie Kondo, da, este foarte similar cu felul în care triază ea – „îmi aduce bucurie sau nu?”.
Apoi mă uit la utilitate.
Ok, da, păstrez o rochie, o bluză pe care o port o dată la câțiva ani, însă dacă garderoba mea devine plină de haine „puse la păstrare”, atunci îmi dau seama că e nevoie să creez spațiu. Metoda prin care fac selecția pune în balanță lucrurile care îmi plac și utilitatea lor. Care sunt hainele care îmi plac și au șanse mai mari să fie purtate în următorul an, dar și care sunt confortabile și le pot îmbrăca rapid și purta des.
Catwalk în sufragerie
Dacă am lucruri la care încă țin și nu simt că mă pot despărți de ele (de ex. accesorii, haine etc.) le port în casă ca să evaluez cum mă simt în ele, dacă sunt confortabile, dacă mi se potrivesc etc. Astfel, îmi satisfac nevoia de a mă bucura de ele și le și evaluez. Acesta este un test infailibil pentru mine. Dacă nici în casă nu mă simt confortabilă cu ele sau apar gânduri de genul „da, dar…”, atunci care sunt șansele să folosesc obiectele respective?
Dăruiesc lucrurile dragi oamenilor dragi
Sunt lucruri care au valoare emoțională pentru mine și pe care, deși mă simt pregătită să le dau, simt că am nevoie să le valorific altfel. Așadar le dăruiesc prietenilor. În grupul meu de prieteni se poartă nu doar cumpărarea de cadouri, ci și re-gifting-ul. Astfel că atunci când avem ceva ce ne prisosește anunțăm pe grup și vedem dacă sunt persoane care își doresc acele lucruri. Din perspectiva celui care dăruiește, e minunat să văd obiectul respectiv folosit cu drag de altcineva. Simt multă bucurie și recunoștință. Din perspectiva celui care primește, e ca o sesiune de shopping for free. 🙂
Le vând
Uneori aleg să postez o parte din lucrurile pe care le am și să le vând. Am avut și momente de succes, și de eșec. Când aleg varianta asta este pentru că unele din lucruri chiar consider că încă au valoare și mi se pare fair să obțin o parte din valoarea lor.
Loc de Troc și Freecycle
Cred în economie circulară și în faptul că lucrurile, odată produse, trebuie folosite cât mai mult, în loc să fie aruncate doar pentru că a apărut un model mai nou. Acum mulți ani am descoperit grupurile de Freecycle pe care am donat și primit mai multe lucruri. Pe Loc de Troc am schimbat atât obiecte, cât și servicii și am obținut astfel lucruri pe care mi le doream folosind din resursele pe care le aveam (și care la mine stăteau nefolosite). Am făcut mai multe trocuri foarte faine și care au adus bucurie și de o parte, și de alta. Unde mai pui că am dat și de oameni mișto în proces.
Acestea sunt metodele pe care le folosesc când intru în proces de decluttering. Uneori e mai simplu, alteori mai greu, însă pentru mine merită. Sunt curioasă, voi ce metode folosiți atunci când vă e mai greu să vă despărțiți de lucruri?
Autor: Irina Alexandra Ionescu
Ne găsești și pe:
- pagina de Facebook Micile Bucurii
- grupurile Micile Bucurii – etic sustenabil holistic și Loc de Troc
Surse foto: pexels, unsplash
