Monica Techirdalian, zâna plantelor

Bună să vă fie inima și ziua!

Eu sunt Monica și cu mare bucurie am început această colaborare cu blogul Micile Bucurii. Sper să vă ofer informații utile și interesante despre plantele din flora spontană și despre comoriile ascunse în tradițiile strămoșești. Vă spun din start că sunt mai degrabă învățăcel și că de fapt în fiecare zi mai am câte un „aaaa, asta a vrut să spună autorul”.

Cum spuneam, sunt fascinată de cunoașterea ancestrală ce s-a păstrat la sat. Bunicile noastre știau cum să-și așeze destinul mai cu un descântec, mai cu o plantă de leac… Întâmplător (haha!), am crescut până pe la 5 ani la bunicii din partea tatălui. Retrospectiv privind, Universul m-a protejat punându-mă sub aripa ocrotitoare a unor oameni ce m-au acceptat așa cum sunt. Anica, bunica Nica, a dorit să-mi transmită cunoașterea ei. Și așa mi-a rămas în memorie grădinuța de lângă casă în care avea tot felul de plante. Ceaiul ei din flori de fân din poiana din fundul curții. Mersul ei apăsat în picioarele goale de când dădea firul ierbii, până la prima zăpadă.

Citește și: Calendarul popular al lunii februarie

Arc peste timp. Am norocul ca de aproape șapte ani să trăiesc într-o zonă absolut mirifică și (încă) bogată în plante de leac. O zonă amprentată cu energia specială a satelor răsfirate de munte, unde oamenii încă mai serbează sărbători vechi (Ziua Ursului, Ziua Lupului…), despre care citești în studiile antropologice de prin anii 1900. Satele alea în care primul vecin este la jumătate de oră de mers pe jos. Platoul Luncanilor este în apropiere de cetățile dacice Sarmisegetuza Regia, Fețele Albe, Blidaru, Costești și Piatra Roșie.

Ce loc mai potrivit pentru a împleti cele două pasiuni ale mele în traiul de zi cu zi. Iar blogul Micile Bucurii este cel mai special loc în care pot să împărtășesc ce am descoperit până acum despre plante. Postările mele sper să devină sursă de informații pentru cei curioși și prilej de interacțiune în comunitate pentru cei care avem aceleași pasiuni.

Mi-am propus ca lunar să vin cu informații despre calendarul popular al obiceiurilor din gospodărie, cu calendarul plantelor ce pot fi culese în fiecare lună în zona noastră și cu informații despre cele mai la îndemână dintre acestea (în sensul că sunt ușor de găsit și recunoscut). Și mai rămâne spațiu și pentru o rubrică DIY în care să prezint proiecte de chestii utile în grădinărit sustenabil, care sunt făcute cu resurse minime.

Temele de mai sus s-au ales în urma discuției cu Roxana. Și amândouă am avut dilema care este termenul românesc pentru foraging. Un termen relativ nou în cultura urbană, dar, să fim realiști, are rădăcini adânci în cultura umanității. La urma urmei, mai întâi și mai întâi, ne-am hrănit cu ce ne-a oferit natura, învățând plantă cu plantă. Habar nu am câți ani de experiențe personale au trecut până am aflat cum să folosim fiecare plantă, ce părți din ea, dacă este medicală sau nu… Mii de ani probabil, concentrate mai apoi în informații transmise din generație în generație.

Revenind, probabil cel mai apropiat de foraging este culegător de hrană sălbatică. Ideea este că prin agricultură, mai ales cea industrială, omul a început să cultive selectiv doar anumite legume și plante. După unii, sub 20% din ce ne oferă natura. Există câteva argumente solide pentru a integra din nou în alimentația noastră plante comestibile din flora spontană: diversitatea de plante comestibile oferite de natură asigură o gamă mult mai largă de nutrienți pentru organism, actul în sine de a strânge plante este benefic pentru că implică lungi excursii în natură, într-un mediu curat, și este un bun prilej de a intra în contact cu natura în toată splendoarea sa.

Aș mai spune că pentru cei care doresc să-și cultive singuri hrana, să cunoști și să integrezi ce crește natural pe terenul respectiv are mari avantaje. Ai deja o serie de plante care le poți mânca fără a depune alt efort decât de a le culege, sunt mult mai rezistente la schimbările climatice și îți diversifici meniul.

Din punctul meu de vedere, trebuie subliniat că, ca orice activitate, foragingul are câteva reguli de bun simț pe care este bine să le respectăm. În primul rând răbdare, pentru că experiența se capătă în timp. Când suntem novici, toate plantele sunt la fel. De aceea, la început este de preferat să dedicăm timp pentru a învață. Prima regulă este aceea de a nu consuma niciodată, dar niciodată, oricât de puțin, dintr-o plantă sau o ciupercă pe care nu o cunoaștem „sută-n mie”. Deci când pornim pe acest drum avem nevoie de: răbdare, încălțăminte adecvată, o aplicație de identificare a plantelor (care ajută în niște limite și doar în procesul de învățare) și câteva cărți/site-uri și grupuri de specialitate.

Eu când ne-am mutat în sat știam maxim 10 plante. V-am zis că am avut noroc cu bunica. Acum știu ceva mai multe și mai am câteva zeci de învățat. Nu prea contează cu câte plante reușești să te familiarizezi. Important este să nu „radem tot”. Unii spun că dacă culegem 5% dintr-un areal nu afectăm perpetuarea speciei. De asemenea, că este de preferat să culegem plantele perene. Și, evident, să nu recoltăm plante protejate prin lege.

O altă recomandare este să introducem treptat plantele din flora spontană în meniu, pentru a da organismului posibilitatea să se obișnuiască cu un nou tip de hrană. Încă nu suntem pregătiți să consumăm tot ce ne iese în cale. Este o etapă în care putem consuma plante și ciuperci care sunt ușor de identificat și care nu au „verișoare” cu care le-am putea confunda și care pot să fie chiar otrăvitoare (unele mortale) pentru organismul uman.

De aici lucrurile sunt din ce în ce mai simple și experiența își vă spune cuvântul. Cu fiecare ieșire vom descoperii noi și noi plante. E important să nu uităm că fiecare plantă și ecosistem sunt unice, iar pentru a ne bucura pe termen lung de ele este important să le protejăm și respectăm. Faptul că nu cunoaștem o plantă nu înseamnă că o rupem. Faptul că e otrăvitoare pentru noi nu înseamnă că nu e benefică pentru o altă specie.

Ne găsești și pe: