„Făurit local” reunește afaceri locale create cu pasiune, creativitate și blândețe față de tot ce ne înconjoară. Presupune folosirea inteligentă a resurselor, atenția la impactul asupra mediului și angajarea meșteșugului și abilităților locale.
Pasionată de protejarea mediului și de transformarea deșeurilor în piese de design unice, Ioniță Monica Gabriela își dedică viața salvării planetei prin arta sa. De la primele sale creații din liceu, când a confecționat o rochie din ziare, până la tehnicile sofisticate de reciclare și recondiționare pe care le folosește astăzi, Ioniță a devenit un exemplu de creativitate și determinare. În acest interviu, explorăm sursele sale de inspirație, procesul creativ, provocările întâlnite și satisfacțiile care vin odată cu fiecare proiect finalizat.
Ce te-a inspirat să începi Reciclat de Ioniță?
Reciclat de Ioniță a fost mereu, nu-l vedea atât de multă lume ca acum pentru ca era în sufletul meu și îmi era teamă să-l scot la iveală. Dorința de a salva planeta vine din liceu, unde am devenit virală (cuvânt nefolosit pe atunci) cu o rochie confecționată din ziare. Atunci am văzut cât de versatile sunt gunoaiele și cât de multe poți face din ele. Cred că inspirația reală și clară a fost gunoaiele care ne acaparează planeta și pădurile care dispar. Aceste două mari probleme voiam să rezolv.
Poți să ne povestești despre procesul tău creativ?
Exercițiul de a vedea materiale diferite în fiecare zi îmi antrenează imaginația și o șlefuiește, simt de cele mai multe ori că sunt într-un continuu proces creativ și mai puțin relaxată.
Cum îți vin ideile? Ce tehnici folosești?
Ideile vin în funcție de materialul pe care îl lucrez și dimensiunea acestuia. Dacă folosesc tehnica papier mache, până acum am mers pe obiecte de iluminat precum lămpi de podea, birou, lustre, dar am reușit să creez și mese sau statuete din cartoane.
Frecvent, dacă lucrez în lemn, folosesc o tehnică japoneză de ardere a lemnului numită shou sugi ban, care pune în valoare lemnul accentuându-i nervurile. Metoda asta lasă lemnul să-și arate frumusețea naturală, așa materialul își arată noblețea care părea pierdută în ani.
Cum alegi piesele de mobilier pe care le reciclezi sau le recondiționezi? Ai o strategie anume sau te bazezi pe intuiție și inspirație?
Am clar o strategie, aleg de fel piese care nu sunt valoroase, care nu au o importanță istorică în design, piese ce le pot folosi ca materie primă pentru formarea unui mobilier nou. Nu vreau să activez de fapt în actul de recondiționare, ci mai mult de reciclare. Desigur că se întâmplă să reinterpretez și câte un fotoliu comunist, dar ce fac cel mai frecvent este să mă așez în fața lemnului, îmi iau o foaie de hârtie și îl desenez cu o utilitate total diferită de cea pe care a avut-o înainte. Ca exemplu, anul trecut am reușit dintr-un șifonier rupt să fac câteva mese și două tablouri sculptate manual care acum sunt expuse într-o florărie în Cotroceni.
Ce mesaj vrei să transmiți în lumea largă prin lucrările tale?
Mesajul la care lucrez de ani de zile este unul plin de alte mici mesaje și anume că:
- noi, oamenii uniți și informați, putem salva planeta;
- putem avea o casă frumoasă fără a consuma resursele planetei și fără compromisuri;
- a susține comunitatea locală este un mesaj în sine ecologic;
- putem să fim conștienți și răspunzători de gunoiul produs și că este necesar;
- poți să ai o casă care să vorbească despre tine prin piesele pe care le expui in ea și nu doar o uniformă suedeză care ne retează pădurile;
- putem transforma și noi singuri în casele noastre piese deja existente în unele noi și moderne, doar cu o pensulă și niște imaginație
Cum integrezi perspectiva istorică în lucrările tale?
Lucrând în mare parte cu fost mobilier ce a fost creat în serie în mod special în perioada comunistă, încerc să șterg cât mai mult din izul trecutului. Oamenii vor să uite acele momente și când se văd în fața unul apartament moștenit plin de astfel de mobilier nu mai știu cum să-l arunce mai repede și aici intervin eu să o integrez în zilele noastre, îndepărtând-o cât mai mult de ceea ce a fost, ca mai apoi să le aduc aminte perspectiva istorică pe care am reușit să o distanțez de ziua de azi, ca lemnul acela să nu mai fie văzut precum un lemn de foc sau gunoi.
Se întâmplă să ajungă la mine și piese cu valoare istorică reală și atunci le trimit la oameni specializați în domeniul acesta.
Care sunt principalele provocări cu care te-ai confruntat în dezvoltarea afacerii și cum le-ai depășit?
Provocări ai în fiecare zi într-un atelier de genul Vechi ca Nou, asta te ajută să crești și să te dezvolți, dar cel mai dificil este să găsești un partener viabil pentru a scala. Atelierul a ajuns într-un punct în care clar are nevoie de un alt capital pentru a conta ceea ce fac eu măcar la nivelul tării, dacă nu și global. Spun că este o provocare să găsesc un astfel de partener pentru că nu-mi doresc doar partea financiară, ci și un om care să împărtășească valori comune cu ceea ce am creat până acum sau măcar să le respecte în continuare, pentru ca greenwashing-ul nu salvează pe nimeni.
Consideri că industria mobilei/designului interior poate fi reinventată?
Consider că dacă am aduna tacticos tot lemnul aruncat pe străzi și cel de la gunoi, am avea o fabrică de mobilier reciclat care să nu rămână fără resurse pentru mulți ani și să fie într-adevăr „0 waste”. Industria lemnului poate fi clar reinventată și se întâmplă asta în timp ce stăm de vorbă, dar este la început. Eu sper ca acest start domol să prindă aripi cât mai repede și să reușim să salvăm cât mai mult din ce ne-a rămas. Nu este un moft această turnură pe care trebuie să o ia industria lemnului, ci o necesitate.
Cum răspunde lumea la inițiativa ta? Înțeleg valoarea pieselor recondiționate sau preferă produse noi?
Oamenii care ajung pe pagina mea de Facebook sau în grupul meu mă susțin copleșitor de mult, mă impresionează ce comunitate mare am reușit să strâng într-un timp atât de scurt. Desigur că sunt și sceptici sau oameni care nu cred ca piesele arată ca în fotografii și pe ei sper să-i conving atunci când voi deschide spațiul expozițional, unde se vor convinge singuri.
Mai exista categoria de persoane care nu văd problemele climatice sau care văd activismul meu nenecesar, dar îi înțeleg și pe ei la cât de bulversant este pe internet acum și citești tot felul de informații contradictorii.
Care este cea mai mare satisfacție pe care o ai când dai viață unor noi obiecte?
Fiecare zi în care mă trezesc sănătoasă și merg la atelier îmi dă bucurie și mulțumirea că am făcut tot ce am putut eu mai bine – nu perfect, nu frumos, ci tot ce am putut eu. Satisfacția supremă este când văd că scade teancul de cartoane sau de lemne din atelier, pentru mine asta înseamnă că am reușit să le reintroduc în circulație și că nu mai sunt văzute ca niște gunoaie, ci ca piese de design interior.
Ce înseamnă pentru tine sustenabilitatea și cum te raportezi la criza climatică?
Sustenabil este să „plantezi copacul la umbra căruia nu vei sta niciodată”.
În descrierea de pe Instagram te definești ca „ARTIVIST” – crezi că putem transmite mesaje de impact prin artă?
Din cele mai vechi timpuri, arta a putut avea impact asupra societății, ea prin imagine sau muzică a schimbat generații.
Arta pentru mine este cel mai facil mod de a mă exprima explicit fără a fi interpretată greșit, o pot face liber fără să simt că țin prelegeri nenecesare oamenilor, lumea s-a săturat să fie certată pentru orice ca să fie mai educată, iar eu aș încerca să fiu mai blândă, să le ofer o formă de artă cu mesaj ușor de înțeles.
Eu de cele mai multe ori nu mă pot numi „artist” dintr-un sindrom al impostorului, așa că prefer să-mi motivez arta prin activism de mediu și ca eu să mă descriu mai ușor folosesc cuvântul „artivist”. Este mai sugestiv, nu?
Care sunt micile tale bucurii zilnice?
Micile mele bucurii sunt cafeaua de dimineață băută cu bărbatul care mă susține în tot ceea ce fac, animăluțele casei, să mănânc bunătăți (sunt gurmandă), să zâmbesc de acasă până la atelier și să mai văd pe cineva că-mi răspunde, să merg la Obor și să țin prelegeri împotriva pungilor de plastic în timp ce-mi fac cumpărăturile, să fac complimente oamenilor cu care interacționez atunci când remarc ceva frumos, să miros teii în perioada asta și pisicii când mă întorc înapoi acasă.
