Greenwashing este un fenomen global cu avantaje financiare importante pentru brandurile poluatoare. Din păcate, beneficiile promovate în campaniile de marketing nu reflectă pe deplin realitatea și ajungem deseori să fim păcăliți. Iată cum putem identifica produsele problemă și cum putem combate greenwashing de fiecare dată când mergem la cumpărături.
Definiție greenwashing
Greenwashing este practica de a face afirmații false sau exagerate despre un produs, serviciu sau companie, pentru a părea mai ecologice decât sunt în realitate. Termenul „greenwashing” este o combinație a cuvintelor „green” (verde, care se referă la ecologism) și „whitewashing” (care înseamnă a acoperi sau a ascunde ceva negativ).
În esență, greenwashing-ul este o tactică de marketing care urmărește să înșele consumatorii în scopul creșterii vânzărilor sau îmbunătățirii reputației companiei.
Urmărește-ne și pe:
- pagina de Facebook Micile Bucurii
- grupurile Micile Bucurii – etic sustenabil holistic și Loc de Troc
Este important să înțelegem strategiile de greenwashing din mai multe motive:
Protecția consumatorului
Consumatorii au dreptul să știe că produsele pe care le achiziționează și companiile pe care le susțin sunt cu adevărat responsabile față de mediu. Greenwashing poate induce în eroare consumatorii și îi poate păcăli să facă alegeri care nu sunt în conformitate cu valorile sau obiectivele lor.
Protecția mediului
Aceste strategii pot avea și consecințe negative asupra mediului. Prin promovarea afirmațiilor false sau înșelătoare cu privire la impactul asupra mediului al produselor sau practicilor lor, companiile pot distrage atenția și resursele de la eforturile mai semnificative de reducere a amprentei lor ecologice.
Responsabilitate corporativă
Pe măsură ce consumatorii devin mai conștienți de aceste practici de marketing, companiile riscă să-și afecteze reputația și să piardă vânzări. Prin urmare, când consumatorii se educă, companiile pot deveni mai responsabile și transparente. Drept urmare, există șanse mai mari să depună eforturi reale pentru a-și reduce impactul asupra mediului.
Reglementări
Conștientizarea greenwashing poate contribui la promovarea dezvoltării și punerii în aplicare a reglementărilor și standardelor care protejează consumatorii și mediul de afirmații false sau înșelătoare.
Exemple de greenwashing
Coca-Cola a fost desemnat cel mai mare poluator de plastic din lume pentru al cincilea an consecutiv. Cu toate acestea, nu se jenează să organizeze în continuare campanii de greenwashing. În exemplul de mai jos, compania organizează un concurs de tip tombolă și loz în plic. Mai exact, clienții care achiziționează PET-uri Dorna și le aruncă la tomberoanele din campanie au ocazie de a câștiga pe loc 10 lei sau 150 de lei la tombolă.
OMV Petrom vinde combustibili fosili, principala cauza a încălzirii globale. Între timp, susține „compensarea” poluării prin „susținerea proiectelor de protejare a pădurilor”. Cu alte cuvinte, compania continuă să polueze masiv, însă oferă bani organizațiilor care plantează copaci. Din păcate, durează zeci de ani până când un copac devine matur și poate absorbi o cantitate mare de gaze cu efect de seră, timp în care emisiile continuă să se adune în atmosferă. Mai mult, OMV nu oferă banii respectivi pur și simplu, ci atunci când consumatorii cumpără carburant din benzinăriile respective. În plus, nu acoperă 100% din emisiile de carbon, ci doar 20%.
În 2020, Ryanair a susținut că este compania aeriană cu cele mai scăzute emisii din Europa. Afirmația a fost cu mult exagerată, iar reclamele au fost interzise rapid de către Advertising Standards Authority, organizația care reglementează industria publicității din Marea Britanie.
Industria fast fashion este renumită pentru impactul său asupra mediului, așa că este de așteptat să facă mult greenwashing. Totuși, s-ar putea să fii surprins de cantitatea imensă de greenwashing care a fost dezvăluită într-un raport din 2021. H&M are numeroase campanii în care susține că produsele lor sunt sustenabile, însă raportul a arătat că 96% dintre afirmațiile lor nu sunt adevărate. Ulterior, H&M a fost dată în judecată pentru greenwashing.
Cum afectează greenwashing mediul?
Diminuarea eforturilor autentice
Greenwashing poate diminua eforturile reale de reducere a impactului asupra mediului prin crearea unui sentiment fals de responsabilitate. Acest lucru poate determina consumatorii să facă alegeri care nu sunt de fapt ecologice, ceea ce poate crește în cele din urmă impactul general asupra mediului al unei companii sau al unei industrii.
Întârzierea schimbărilor necesare
Creând impresia că o companie face deja suficient pentru a aborda problemele de mediu, greenwashing poate întârzia schimbările necesare. Drept urmare, progresul poate fi încetinit.
Încurajarea consumului excesiv
Când consumatorii se simt bine referitor la alegerile pe care le fac, pot cumpăra mai mult. Din păcate, deseori aceste alegeri nu sunt de fapt eco-friendly din cauza marketingului fals.
Citește și: Ce înseamnă efectul de seră și ce gaze cauzează încălzirea globală?
Crearea unei cereri false
Greenwashing poate crea o cerere falsă pentru produse care sunt comercializate ca fiind ecologice, dar care nu reduc impactul asupra mediului. Acest lucru poate duce la producerea mai multor produse de acest tip, iar companiile continuă să polueze.
Cauzele greenwashing
Creșterea profitului
Una dintre cauzele principale ale greenwashing-ului este creșterea profitului. Companiile pot face afirmații false sau exagerate pentru a atrage consumatorii care sunt dispuși să plătească o sumă mai mare pentru produse ecologice.
Lipsa reglementării
Fără standarde și reglementări clare care să definească ce înseamnă pentru un produs prietenos cu mediul, companiile pot face afirmații greu de verificat sau care nu se bazează pe știință.
Presiune publică
Totodată, companiile pot apela la aceste strategii de marketing ca răspuns la presiunea de a fi mai responsabile. În timp ce unele companii depun într-adevăr eforturi reale, altele pot prefera să facă afirmații false fără să-și schimbe modelul de afaceri.
Resurse limitate
Unele companii se pot implica în greenwashing din cauza resurselor limitate sau a lipsei de expertiză. Fără cunoștințele sau resursele necesare, ele pot recurge la aceste strategii pentru a satisface cererea clienților.
Cum poți evita greenwashing
Evitarea greenwashing-ului poate fi o provocare, dar există mai mulți pași pe care consumatorii îi pot lua pentru a face alegeri informate. Iată câteva exemple.
Cercetează
Fă-ți timp pentru a cerceta afirmațiile de mediu făcute de companii înainte de a face o achiziție. Caută surse independente de informații, cum ar fi certificări și evaluări de la terți, pentru a verifica performanța de mediu a unei companii.
Caută afirmații specifice
Ai grijă la afirmațiile vagi sau generale de mediu, cum ar fi „ecologic” sau „verde”. În schimb, caută afirmații specifice care pot fi verificate („fabricat cu materiale 100% reciclate” sau „folosește surse de energie regenerabilă”).
Ține cont de ciclul de viață al produsului
Atunci când evaluezi impactul asupra mediului, ia în considerare întregul ciclu de viață al produselor, de la producție până la deșeu. Caută produse care sunt cu adevărat concepute pentru a fi durabile, reutilizabile sau reciclabile și evită-le pe cele de unică folosință.
Sprijină companiile transparente
Caută companii care sunt transparente în ceea ce privește performanța lor de mediu și sunt dispuse să împărtășească informații despre practicile și politicile lor. Orientează-te către afaceri mici, locale și magazine zero waste și evită hypermarket-urile.
Evită produsele cu „Green Buzzwords”
Buzzwords sunt cuvintele sau expresiile care devin cool, iar în acest context se referă la termeni precum „natural”, „curat”, „non-toxic”, „sănătos” sau „organic”. Cât timp cuvintele nu sunt susținute de studii sau afirmații concrete, e posibil să fie vorba de greenwashing.
Verifică certificările de la terți
Un simplu „vegan”, „organic” sau „din surse naturale” nu înseamnă nimic. Iată cum arată cele mai comune logo-uri oficiale.
Analizează aspectul ambalajului
În general, companiile cu adevărat sustenabile au un ambalaj reutilizabil, deseori din sticlă, cu un aspect simplu și curat. Abțibildurile mari cu imagini din natură și mult text sunt folosite de obicei în campaniile de greenwashing.
Pe măsură ce consumatorii din întreaga lume au devenit mai conștienți față de nevoile planetei, campaniile de greenwashing au început să ia amploare. Dacă îți dorești să folosești produse cu adevărat ecologice, ține cont de sfaturile de mai sus pentru a evita să cazi în capcană.
În același timp, nu uita: cel mai eco-friendly produs este cel pe care NU îl cumperi, deci care nu ajunge să fie produs. Orientează-te către un stil de viață mai simplu și achiziționează doar articolele de care ai nevoie.
Directiva privind declarațiile ecologice
În martie 2023, Comisia Europeană a propus o directivă pentru declarații ecologice, care are scopul de a face aceste afirmații comparabile și verificabile în întreaga Uniune Europeană. Obiectivul este de preveni companiile să inducă în eroare clienții cu privire la caracteristicile produselor și serviciilor lor. Potrivit Comisiei Europene, conform acestei propuneri, consumatorii „vor avea mai multă claritate, o asigurare mai puternică că, atunci când ceva este vândut ca fiind ecologic, chiar este ecologic”.
Iată care sunt punctele principale ale proiectului:
- afirmațiile vor trebui verificate în mod independent și susținute cu dovezi științifice
- angajamentele viitoare (de exemplu, Net Zero până în 2030) vor fi supuse controlului, iar companiile vor trebui să demonstreze angajamentul față de îmbunătățiri
- afirmații ca „carbon neutral” și „climate neutral” nu sunt interzise ca atare, dar companiile vor trebui să arate cum ajung acolo și cât de mult realizează acest lucru prin compensare/credite de carbon
- afirmațiile trebuie să demonstreze dacă sunt exacte pentru întregul produs sau numai pentru părți din acesta
- afirmațiile de mediu asupra textilelor care utilizează sticle PET reciclate au fost, de asemenea, evidențiate, deoarece acestea pot induce în eroare consumatorii dacă utilizarea acestui polimer reciclat concurează cu sistemul de reciclare în buclă închisă pentru ambalajele alimentare (care este considerat mai benefic din perspectiva circularității)
Parlamentul European și statele membre UE vor trebui să aprobe directiva înainte de a intra în vigoare. Va rămâne la latitudinea statelor membre UE individuale să impună sancțiuni. Neprezentarea dovezilor poate duce la amenzi, confiscarea veniturilor și excluderea temporară din procesele de achiziții publice și finanțare publică.
Ți-a fost util acest articol? Micile Bucurii este un ONG pe deplin independent care depinde de implicarea membrilor.
Ne poți susține prin:
- donație unică direct în contul bancar: RO82 BACX 0000 0021 0191 9001 – cont in lei sau RO55 BACX 0000 0021 0191 9002 – cont in EUR
- redirecționarea impozitului pe venit dacă ești persoană fizică
- redirecționarea impozitului pe venit sau profit dacă ești persoană juridică
- Patreon
- Buy me a coffee
Surse:
- “What to Know about Europe’s New Anti-Greenwashing Laws.” GreenBiz 2022, www.greenbiz.com/article/what-know-about-europes-new-anti-greenwashing-laws. Accesat la 15 martie 2023.
- “Concepts and Forms of Greenwashing: A Systematic Review.” Environmental Sciences Europe, 2020, enveurope.springeropen.com/articles/10.1186/s12302-020-0300-3, https://doi.org/10.1186/s12302-020-0300-3. Accesat la 15 martie 2023.
- “Greenwashing Examples for 2022 & 2023.” Akepa, 2021, thesustainableagency.com/blog/greenwashing-examples/. Accesat la 15 martie 2023.
- “How Greenwashing Affects the Bottom Line.” Harvard Business Review, 2022, hbr.org/2022/07/how-greenwashing-affects-the-bottom-line. Accesat la 15 martie 2023.
Autor: Alina Neamțu