Ne-a luat vântul toamnei puțin pe sus și iată-ne ajunși în a zecea lună din calendar. Octombrie sau Brumărel este luna în care temperatura scade noaptea aproape de zero și se formează primele brume. Se crede că, dacă în această lună cade multă brumă și chiar omăt, atunci în ianuarie ne putem aștepta la o vreme „moale”, călduță. Iar dacă octombrie și noiembrie sunt cu precipitații, atunci decembrie este cu vânturi mari. Este o perioadă considerată propice pentru nunți și călătorii.

Principalele zile din calendarul popular al lunii octombrie sunt:
1 octombrie
Procoavele sau Acoperământul Maicii Domnului. O zi celebrată în special de femei, în care se venera „Procoava”, o divinitate autohtonă meteorologică ce se regăsește doar în mentalul colectiv. Era ținută de tinerele fete pentru grăbirea măritișului, iar de femei pentru a avea un păr sănătos. Toate acestea reprezintă reminiscențe ale vechilor credințe, potrivit cărora părul este purtătorul energiei vitale, iar modul în care era ținut indica vârsta și statutul social.
11 octombrie
Sfântul Apostol Filip sau Filipii. Considerat un Sfânt protector a-l gospodăriei, este celebrat în unele zone chiar trei zile consecutiv, cu scopul de a fi protejate animalele de lupi.

14 octombrie
Sfânta Cuvioasa Parascheva de la Iași. „Zi numită în popor și Vinerea Mare, chiar dacă poate să cadă în oricare din zilele săptămânii; în această zi, nu se coase nimic, fiindcă este rău de grindină și boli de ochi. Popular, această Vinere Mare încheie ciclul de 12 vineri de peste an, care prefațează sărbători importante, în general praguri ale timpului: Sfântul Andrei-30 noiembrie, Crăciun-25 decembrie, Stretenia-2 februarie, 40 de Sfinți-9 martie, Blagoveștenia-25 martie, Duminica Mare-Paștele, Sânziene-24 iunie, Sfinții Petru și Pavel-29 iunie, Schimbarea la Față-6 august, Sfânta Maria Mare-15 august, Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul-29 august și Ziua Crucii-14 septembrie. La încheierea ciclului, pe 27 octombrie, în unele zone se serbează o Sfântă Paraschivă care, împreună cu cea de pe data de 14 octombrie, formează o sărbătoare dublă numită Vinerelele”.
17 octombrie
Sfântul Proroc Oseea sau Lucinul. O altă sărbătoare care se respectă pentru ca „oamenii să fie feriți de lupi.”

26 octombrie
Sâmedru (Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir). În concepția populară, este o zi corelată cu echinocțiul de toamnă. Acum se desfac turmele oilor, adunate primăvara, iar proprietarii oilor sau ai stânelor plătesc simbriile păstorilor angajați. Alături de Sângiorz (Sfântul Gheorghe), Sâmedrul împarte anul păstorilor în două anotimpuri simetrice: vara între 23 aprilie și 26 octombrie și iarna între 26 octombrie și 23 aprilie. Se crede că dacă în noaptea dinspre Sfântul Dumitru este lună plină și senin, iarna va fi bună și caldă, iar dacă este nor, ploaie sau zăpadă este semn de iarnă grea. Este ziua în care se crede că se împerechează oile, de aceea sărbătoarea mai poartă denumirea de „Năpustirea berbecilor”, „Nunta arieților” sau „Nunta oilor”.
27 octombrie
Cuviosul Dimitrie cel Nou din Basarabi. „Moaștele acestuia sunt păstrate în Catedrala Patriarhală din București, cuviosul fiind considerat „ocrotitorul Bucureștilor; patronul spiritual al Capitalei”, iar pelerinajul mulțimilor de creștini în aceste două zile are ca motivație credința că, prin acest gest de venerare, viața lor și a celor apropiați va fi ocrotită de necazuri și nevoi sau în speranța unei vindecări trupești.“
Surse info: Romulus Antonescu – Dicționar de Simboluri și Credințe Tradiționale Românești, și Marcel Oșinescu – Mitologie Românească
Fotografii: arhiva personală