„Făurit local” reunește afaceri locale create cu pasiune, creativitate și blândețe față de tot ce ne înconjoară. Presupune folosirea inteligentă a resurselor, atenția la impactul asupra mediului și angajarea meșteșugului și abilităților locale.
Într-o lume în care industria modei este dominată de ritmul alert al fast fashion-ului, e important să căutăm alternative mai sustenabile. Astăzi vorbim cu Ițe Urbane, un atelier de slow fashion care și-a pus pasiunea și meșteșugul în slujba unei afaceri cu impact pozitiv. Afacerea folosește exclusiv fibre naturale și mână de lucru locală, remunerată echitabil, iar produsele de calitate superioară sunt realizate cu atenție și respect față de mediu și față de oameni, cu o viziune responsabilă asupra viitorului.
Cine e Ițe Urbane și ce mesaj vrea să aducă în lume?
Ițe Urbane este dorința unui copil care desena și se juca de-a cusutul, care se pierdea în natură și în tot ce „croia” în jurul său prin visare – un vis care a trebuit să-și recâștige spațiul în viața de adult, un vis care se vrea contagios și care vrea să îndemne la joacă și ritm lent – în creativitate, în modă, în felul nostru de a ne trăi zilele și de a ne conecta.
Spiritual vorbind, Ițe Urbane este deci copilul minții și sufletului unui copil – un copil acum crescut de o femeie care vrea să ajute la schimbarea modului în care consumăm și în care ne raportăm la noi prin modă.
În lumea concretă, Ițe Urbane este un atelier de slow-fashion situat în București, care experimentează cu tehnici artizanale, durabile și zero-waste. Explorăm arta imperfecțiunii și o manufactură mai lentă, în serii limitate.
Mai degrabă decât niște lansări sezoniere convenționale, colecțiile Ițe Urbane se vor a fi o căutare constantă, aliniată cu o mișcare mai largă a practicilor sustenabile și conștiente din industria modei și conectată cu natura umană, expresia creativă și responsabilitatea față de mediu.
Care este povestea ta personală și ce te-a făcut să urmezi această cale?
Am început instinctiv, devreme in copilărie, să mă joc cu țesăturile și să spun povești prin ele. Cred că au fost mereu un canal prin care am scos în lume idei despre sensibilitatea care mă hrănea pe interior și, spre adolescență, au devenit și o armură prin care mi-am combătut nesiguranța de sine, prin care îmi asumam „ciudățenia” care mă făcea să fiu diferită sau prin care căutam să mă ascund sau să protestez în fața bullyingului și a sentimentului de a nu fi suficient de bună.
M-a atras mereu moda, deși în facultate am început să raționalizez „chemarea” ei și vedeam ceva poate puțin superficial în a mi-o alege ca „misiune”. Acum știu că asta era doar o teamă născută din idei preconcepute primite din jur. În câțiva ani am revenit la ceva ce intuiam de mică: felul în care ne împodobim și purtăm trupurile este o extensie a ceea ce ține de intimitatea sufletului nostru și a ceea ce ne face să ne cânte inima. Dragostea pentru țesături naturale, pentru formele și mișcarea lor și pentru frumos în general nu sunt o futilitate, ci o formă de poezie și de respect pentru noi mai întâi și mai apoi pentru viață în sine.
Și, totodată, hainele sunt și o primă formă de limbaj, de multe ori prima care ne prezintă în societate. Pe măsură ce m-am maturizat, modul în care mi-am asumat hainele și mesajul lor s-a rafinat și cred că acesta este un proces creativ în sine care ține o viață. Și, cel mai important, e o formă de joacă și de complicitate cu copilul, femeia și artistul din mine. Simt că am un drum lung de urmat pe această cale și sper să reușesc să dau înapoi în lume tot ce am primit prin lecțiile acestei misiuni care m-a ales pentru a răspunde unor nevoi umane mai profunde, ce trec de materialitatea unor țesături.
Cum a fost să faci trecerea de la un job în lumea antreprenoriatului sustenabil?
Trebuie să recunosc că trecerea de la un job în corporație la lumea antreprenoriatului a fost și este în continuare grea și simt că încă funcționez undeva la limita supraviețuirii. Este foarte ușor să ajungi într-un loc mai puțin optimist al minții și să te simți lipsit de susținere sau o victimă a unui sistem care nu funcționează. Sunt zile în care îmi este greu să mă conectez la sensul mai înalt al misiunii mele și mă întreb dacă sacrificiul are rost când aș putea să aleg calea mai ușoară a siguranței materiale pe niște căi deja bătătorite și aprobate în sistemul capitalist.
Din fericire, intervine apoi sufletul care îmi spune că putem. În terapie am învățat că sufletul nu lasă să încolțească în el o sămânță care să nu aibă deja resursele necesare pentru a da rod. Pe scurt, am ales și îmi doresc să urmez acest drum pentru că parte din mine știe că este posibil de urmat așa că voi continua să încerc.
Aduci natura în centrul activității – ai organizat ateliere de vopsit textile cu plante și ai reintrodus lumea în tainele acestui meșteșug – ce a trezit în cei care au participat?
Toți cei care au participat au fost uimiți de modul în care zboară cele 4 ore de atelier. Acest lucru înseamnă că au reușit să intre într-un flux și într-o stare de meditație creativă care este vindecătoare și necesară în agitația orașului. Și toți au fost surprinși de resursele pe care le-au descoperit în pigmenții naturali, atât de ușor accesibili, dar și de resursele lor interioare pe care le-au activat prin procesul de creație și joacă.
Un alt lucru la care cred că ajungem prin acest proces natural de vopsire este renunțarea la nevoia de control și la atașamentul față de rezultat. Cu cât ne lăsăm mai mult în voia fluxului, cu atât rezultatul este mai proaspăt și mai neașteptat. Iar aceasta este lecția numărul unu a înțelepciunii naturii, dacă mă întrebați pe mine.
Ce puteri personale îți sunt ghid în această călătorie antreprenorialo-sustenabilă?
În primul rând, intuiția care vine din dragostea mea pentru natură și din conexiunea cu ea, împreună cu entuziasmul care se naște din această legătură și care este contagios. Apoi empatia și convingerea că un lucru făcut cu intenții și resurse cât mai curate aduce încredere, conectează oamenii și propagă o energie care sporește dragostea în tot ceea ce facem.
Și optimismul și refuzul de a mă da bătută, indiferent de cât de neprimitoare poate fi uneori lumea antreprenorială locală. Am încredere că segmentul din România care consumă sustenabil este în continuă creștere și că, dincolo de perioada de sacrificiu pe care o văd pentru antreprenorii care se avântă să producă acum etic și sustenabil, există un scop mai mare care să justifice dificultățile procesului de tranziție.
Care este perspectiva ta asupra crizei climatice?
Sunt zile în care simt furie și dezamăgire în fața lipsei de acțiune a colectivului și a abuzului de putere al marilor corporații ghidate de profit, pe care alegem zilnic să le alimentăm din comoditate. O facem cu toții într-o măsură mai mare sau mai mică din lipsă de implicare. Însă, în general, aleg să dau putere optimismului din mine, care crede în puterea comunității și în picăturile mici ale conștientizării și eforturilor noastre, poate imperfecte, dar zilnice, care împreună se transformă într-un val al schimbării.
Care crezi că sunt lucrurile pe care noi ca societate ar fi bine să le facem în următorii 5 ani ca să readucem echilibrul planetar și al sinelui?
Nu sunt sigură și îmi este teamă să formulez idei care știu că se pot schimba în scurt timp, pe măsură ce învăț mai mult și evoluez. Însă, pe scurt, cred că este esențial ca fiecare să se aventureze în procesul său de descoperire de sine și să își asume responsabilitatea pentru felul în care acțiunile sale afectează mediul și viața celor din jur și a celor care ne urmează.
Pe măsură ce ne trezim din amorțeală, ne îmbrățișăm suferința și ne conectăm cu copilul din noi, ne dăm seama că el vrea să se joace mai mult în loc să consume, să se ancoreze și să se conecteze cu natura și cu ceilalți în loc să fugă de la un obiectiv la altul și să nu facă rău prin alegerile care aduc doar o plăcere momentană sau sunt o distragere de adevăratele sale nevoi.
Spui că Ițe Urbane este un atelier slow. Ce înseamnă pentru tine slow living – reușești să aduci acest stil de viață în lumea urbană? Cum?
Pentru mine, slow living înseamnă să aduc mai multă joacă și blândețe și un ritm mai organic în viața urbană prin felul în care trăiesc.
În munca mea, această intenție/nevoie se traduce prin tehnicile de lucru folosite, cum ar fi vopsitul cu plante sau reintegrarea în piese unice a resturilor de țesături rămase din producția din atelier, considerate în mod normal deșeuri destinate gropii de gunoi. Pe lângă resursele folosite, mai este și modul în care mereu încerc să frânez producția în exces, să nu fac mai mult decât este necesar, să îmi implic clienții în procesul creativ, să creez mai mult pe baza cererii și să mă asigur că hainele pe care le creez sunt piese de dragoste și nu doar de consum.
Apoi, mai sunt și lucrurile mici: cum învăț să nu mă mai grăbesc și să nu îi mai grăbesc pe ceilalți, să îmi reconsider nevoile și să consum la rândul meu mai simplu și mai conștient, să las mașina și să plec cu bicicleta, să nu uit să mă bucur mai des de soare și să visez mai mult în afara ecranului, să văd și să sădesc bucurie în tot ceea ce fac – să trăiesc micile bucurii, adică. 🙂
