Interviu cu Alex Tudose despre permacultura, gradini comunitare si viitorul agriculturii

Alex Tudose este membru în Institutul de Cercetare în Permacultură din România, manager de fermă la Sol și Suflet „și mai ales om liber, apropiat de natură, de unde îmi trag sănătate, energie, voie bună și un bronz strașnic”. Am discutat cu el despre importanța permaculturii, ce implică aceasta, care sunt piedicile pe care le-a întâmpinat de-a lungul timpului, cum funcționează o grădină comunitară și care sunt avantajele fermelor regenerative.

Pentru început, spune-ne câteva cuvinte despre tine. 🙂 Cum ai ajuns în acest punct din viață?

Am studiat Etnologie, Antropologie culturală și folclor și am tras o raită (scurtă) pe la Facultatea de Drept, locuri de unde am moștenit o mare curiozitate pentru oameni și modul în care trăim, comunicăm și ne organizăm viețile. Așa a apărut o ambiție personală: să învăț cum funcționează totul și să depășesc limitele imaginației mele.

Citește și: 5 moduri în care dieta plant based protejează mediul

M-au pasionat construcțiile naturale, componenta de locuire și „microindustriile” civilizației țărănești. Am sărit mai departe în capitole precum agro-ecologie, permacultură, sociocrație, guvernanță, agricultură regenerativă, pe care le văd semnificative pentru o nouă și emergentă cultură umană.

Am călătorit, am lucrat și am învățat mult prin muuulte ferme din Europa. Am avut norocul să învăț de la cei mai buni specialiști din domeniile de mai sus, iar acum sunt recunoscător că îmi câștig traiul din visul meu și că am întâlnit oamenii minunați cu care am ajuns aici și pot merge mai departe cu încredere maximă.

Ce este permacultura pe înțelesul tuturor și cum ne ajută această soluție?

Permacultura este un sistem holistic de design pe termen lung pentru ecosisteme agricole, socio-comunitare și economice, alăturat unui set de fundamente etice și principii morale prin care căutăm să onorăm viața, natura și umanitatea în fiecare decizie practică pe care o luăm.

Permacultura este latura nobilă și visătoare a designului, plină de inspirație și țeluri mărețe, dar, ca mișcare globală și ca știință, trebuie să depășească gardurile gospodăriei: să adopte o atitudine mai can-do, mai tehnică, mai implicată comunitar, mai practică și management-oriented, să se împrietenească și cu alte științe și instituții, să integreze alte perspective și să își dovedească cantitativ, calitativ și proactiv rezultatele ca să capete credibilitate și replicabilitate pentru un impact real, la o scară mai mare.

Agricultura Regenerativă este, după mine, următorul stagiu de dezvoltare al permaculturii, pentru că integrează și partea de management, business (ethical livelihood), cercetare aplicată, educație, comerț & investiții, decision-making și este scalabilă la un univers mai mare și mai divers: rețele & cooperative de ferme și antreprenori, comunități de consum-actori, mediul corporate, mediul instituțional etc.

Ce piedici ați întâmpinat de-a lungul timpului la Institutul de permacultură?

Permacultura și agricultura regenerativă aplicată sunt, mai ales în România, niște subiecte pe tăișul foarte subțire al inovației. De fapt, mesajul nostru și proiectele noastre rezonează cu un procentaj foarte mic de oameni, și anume innovators și early adopters.

Abia anul acesta, judecând după numărul și talia solicitărilor care ni se fac, mai ales în legătura cu ferma, cred că s-a ajuns la o masă critică suficient de mare încât să fim căutați de early majority, adică să intrăm în main-streamul de idei, practici și curente de gândire și să avem un impact și o vizibilitate mai mare.

Citește și: Ce înseamnă greenwashing și cum putem combate fenomenul?

Multe din ideile și proiectele noastre nu s-au mai făcut, n-au rețetă, n-au job description, n-au finanțare imediată și cer investiții mari de timp, bani și skill-uri ca să fie materializate.

Cred că odată ce punem pe picioare destulă infrastructură care să facă proof of concept sunt sigur că or să apară și oameni care să roiască în jurul proiectelor noastre și să înceapă să învârtă mai cu spor rotițele care le vor dezvolta mai departe.

Altă piedică majoră este cea legală: un ONG are de trecut prin mai multe cercuri cu foc ca să facă ceea ce pentru alte persoane juridice e normal: să aibă carnet de zilieri, casă de marcat, să cumpere teren extravilan, să autorizeze construcții, să vândă produse etc. Chiar și fără a fi ONG, ca antreprenori într-un domeniu inovator, fundăturile climatului legal sunt deseori dezarmante.

Cu toate acestea, câteodată este chiar delicios să ajungi la o soluție creativă și să vezi că ai navigat printr-un hățiș.

Cum vezi viitorul agriculturii?

La care voi pune și eu întrebarea mea preferată, cu shock-value ridicat: „Dacă ai avea 10.000 de hectare ce ai face cu ele?”

Adevărul înfricoșător este că, în momentul de față, marea majoritate a fermierilor nu sunt echipați cu tehnologie, know-how și nici măcar motivație să gestioneze suprafețe imense de teren în mod regenerativ, dar mă bucur să observ un interes crescând pentru schimbarea în mai bine și cred că o vom și vedea manifestată, chiar în cursul vieții noastre.

Agricultura este o afacere foarte riscantă și competitivă, drept pentru care, în piața concurențială acerbă, tehnologiile de cultură sunt considerate „secrete de meserie” și nu se împărtășesc. Din acest motiv, tot sectorul agricol suferă și avansează în ritm de limax.

Cred că cel mai important pentru viitorii fermieri, dincolo de tehnologie, roboți, drone și alte clișee, este apariția statutului de steward, care nu e doar un simplu administrator teritorial, ci se raportează ca un părinte la spațiul pentru care și-a asumat răspunderea. Acționează cu inima, sufletul și cu creierul la crearea unui spațiu funcțional, sănătos și a unui rezultat win-win-win pentru toate creaturile impactate de deciziile sale, de la discretul arici până la vecinii, clienți și familia sa.

Modul în care integrăm tehnologia în agricultură joacă, într-adevăr, un rol foarte important în impactul final pe care îl va avea aceasta asupra celorlalte ecosisteme umane. Prin alegerile pe care le facem și uneltele pe care le folosim putem fi distructivi sau constructivi.

În momentul de față, agricultura la scară mică are un avantaj din datorat unei cultivări biointensive (randamente mari) pe un fond de management de top (minimizarea pierderilor), folosind un pachet tehnologic eficient (appropriate technology) și foarte ieftin în comparație cu agricultura convențională).

Există mai multe costuri pentru creșterea capitalului natural (compost, mulch, îngrășământ verde, plante fixatoare de azot etc. care costă manoperă și mentenanță), însă acesta se amortizează în timp sporind randamentele și scăzând inputurile, inclusiv manopera, care reprezintă cam 45% din costurile de producție, din calculele de până acum.

Cred că această agricultură poate scala până când începe să fie limitată de propria tehnologie, moment în care e nevoie de o nouă abordare, pe care… până acum nu a descoperit-o nimeni și e rândul generațiilor noastre să coopereze și să inoveze.

Ce e cert este că, la fel ca acum, încă existenta și idilica grădină a bunicilor ca în viitor, pe Marte sau la bordul stațiilor și navelor spațiale va fi nevoie de oameni ca să se cultive mâncare.

Îmi place să cred că în fiecare zi din viața mea contribui cu încă o piesuliță la o agricultură mai umană, mai regenerativă și mai deșteaptă.

Să trecem la Grădinescu: cum funcționează o grădină comunitară, prin ce se caracterizează?

Grădinescu a fost primul proiect de talie mare în care m-am implicat, precum și contextul aderării mele la Institutul de Cercetare în Permacultură. Întrebarea a fost și încă este pe buzele multora: „Putem cultiva orașul?”

Eu cred că Grădinescu a fost jarul care a întețit flacăra grădinăritului urban în România prin toate grădinile, exemplele, sutele de ore de predare efectivă a grădinăritului și prin toți cei care, de atunci, s-au apucat de acest „sport extrem”.

O grădină urbană este un micro-univers: dispune de un spațiu comun, un spațiu de relaxare, un spațiu pentru copii, un spațiu de co-working, pajiști pentru activități și evenimente, livadă, seră, loturi comune și loturi individuale și, last but not least, o comunitate locală care o co-îngrijește și co-administrează printr-un sistem de management informal. Mai exact, „lotiștii” își iau responsabilitatea să se auto-guverneze și să ia decizii legate de alocarea loturilor, gestionează crizele și urgențele, fac mentenanța, fac planificare pe termen lung etc.

Citește și: Ce este amprenta ecologică și cum ți-o calculezi?

Pentru mine, o grădină comunitară este mai mult decât un spațiu fizic cultivat. Este un prilej de manifestare pentru o guvernanță comunitară cu adevărat grass-roots și o manifestare a zicalei „Omul sfințește locul”. E o continuă plăcere pentru mine, după atâția ani, să urmăresc grupurile de comunicare ale grădinilor și să observ cum oamenii dedică atâta energie să îngrijească ei înșiși, împreună, prin propriile lor resurse, un spațiu lângă care și în care locuiesc.

Cum au fost primite de publicul larg grădinile urbane, serele și peisajul comestibil?

La început le-a fost greu să creadă că nu trebuie să dea niciun ban pe chirie. 🙂 Au venit entuziasmați, dar și un pic suspicioși. Până la urmă, nu le mai dăduse nimeni o grădină gata amenajată, atâta libertate și independență!

După puțin timp publicul a zis „Bogdaproste!” și s-a apucat de treabă: au început să își cultive legume, să petreacă zile de muncă și relaxare în grădină cu familia și prietenii. Unii au început să facă mici experimente (square-foot gardening), alții și-au umplut întregul lot cu căpșuni, spre deliciul tuturor (mai puțin al cultivatorului).

Au apărut, inevitabil, și mici conflicte: în oraș se mai fură, mai există vandali, semințari, degustători nepoftiți. Dar, în final, toate se stabilizează și se echilibrează.

Premiul special pentru originalitate îl primește Florin din Grădinescu Bucureștii Noi, care crește și antrenează porumbei voiajori într-un spațiu special amenajat de el însuși în grădină. Vă invit să-l vizitați și să vă minunați!

Povestește-ne puțin despre Sol și Suflet. Ce este o fermă regenerativă și ce avantaje are?

Sol și Suflet a început cu întrebarea: „Ce putem oferi noi în modul cel mai autentic și natural societății în acest moment dificil?”. Era începutul pandemiei, iar lumea se cutremura pentru mulți din noi.

Încet-încet, s-a conturat: Sol și Suflet, Centrul Permanent pentru Producție, Educație și Inovare în Agricultura Regenerativă. Aici lucrăm într-un business real și aplicat la modelul de cultură regenerativ-organic, prin care dorim să creăm un blueprint, o „rețetă” replicabilă și scalabilă de agricultură, pentru ca alți fermieri să preia direct acest rod a zeci de mii de ore de cercetare și experimentare și să poată porni mai departe dintr-un punct mai avansat.

Sol și Suflet este acel LLC (Living and Learning Center) unde poți să vii să locuiești într-o comunitate de fermieri și să înveți cum să fii managerul unei ferme de agricultură regenerativă.

O fermă regenerativă are mai multe funcții, din care le voi aminti doar pe cele esențiale: crește calitatea solului concomitent cu producția de hrană, creează un ecosistem echilibrat, divers și funcțional și, în plus, este și un centru de educație și cercetare, adică își multiplică potențialul în fermele gestionate de cei care capătă experiență acolo.

Voi încheia cu un call to action pentru toți cei, care asemeni mie, odată, sunt în căutare de un loc unde pot învăța cum să fie fermier regenerativ: vă invit să vă înscrieți în programul de internship în legumicultură biointensivă în sistem regenerativ-organic sau să deveniți voluntar rezidențial.

Și vă invit să cumpărați legume de la noi, contribuția voastră ne ajută să ne continuăm misiunea de a crea o rețea de ferme regenerative și de a cerceta și dezvolta modelul de producție, în beneficiul tuturor.

Ne găsești și pe: