Un nou an înseamnă o nouă ocazie de a încerca Veganuary, provocarea care încurajează oamenii din toată lumea să aibă o dietă plant based în luna ianuarie. În același timp, multe persoane își stabilesc, printre numeroasele rezoluții, să devină vegani, fie din motive etice, fie pentru planetă. Iată ce anume implică să fii vegan, care este diferența dintre acest termen și plant based, dar și cum poate influența dieta mediul înconjurător.
Ai citit articolul nostru despre economia circulară? Află cu ce se diferențiază de cea liniară.
Diferența dintre vegan și plant based
Deși în general veganismul este un termen utilizat pentru dietă, stilul de viață este mai complex. Mai exact, persoanele vegane încearcă pe cât posibil să evite exploatarea animalelor. Acest lucru include alimentația, dar și produsele cosmetice sau de curățenie folosite, hainele purtate sau modul în care se distrează. De exemplu, veganii nu vizitează grădini zoologice, acvarii sau circuri cu animale.
Plant based, în schimb, se referă strict la alimentație și poate fi comparat cu „de post”, însă nu are o motivație religioasă. Cei care aleg să urmeze o dietă bazată pe plante o pot face din motive ecologice sau de sănătate. Odată ce includem și elementul grijii față de animale, atunci ne extindem către veganism.
Ce implică o alimentație plant based?
Nu se consumă alimente precum carnea, peștele, fructele de mare, ouăle și lactatele. Fructele, legumele, leguminoasele, semințele, nucile și uleiurile sunt permise. De asemenea, pentru că alimentația plant based nu este legată de exploatarea animalelor, se consumă și miere.
O astfel de dietă este încurajată în cazul anumitor boli, fie pentru a le preveni sau trata. Poate fi utilă și în cazul celor care doresc să slăbească.
Ce implică veganismul?
Dieta este bazată pe aceleași principii ca cea plant based, cu excepția mierii, care nu este consumată. Albinele fac miere pentru ele însele, pentru a se hrăni în lunile reci de iarnă când nu au la dispoziție flori. La fel cum laptele de vacă este produs pentru vițel, nu pentru om, nici mierea nu este un aliment creat pentru noi.
Însă, așa cum spuneam și mai sus, veganismul nu se limitează la alimentație. Iată ce mai include:
- îmbrăcăminte și încălțăminte: nu se poartă produse de origine animală, precum mătase, lână, blană, piele, pene etc
- produse cosmetice și de îngrijire: nu se utilizează produse care conțin ingrediente de origine animală (seu, gelatină, lanolină, carmin etc) și care sunt testate pe animale
- produse de curățenie: nu se utilizează produse care conțin ingrediente de origine animală și care sunt testate pe animale
Citește și: Ce este amprenta ecologică și cum ți-o calculezi?
În același timp, există și anumite produse pe care veganii nu le pot evita. Cel mai comun exemplu îl reprezintă medicamentele, care sunt testate pe animale înainte de a ajunge pe piață.
5 moduri în care dieta plant based protejează planeta

A fi vegan pentru animale este un concept pe care oricine îl poate înțelege. Însă cum anume ajută o dietă plant based planeta? Iată principalele cauze.
Conservarea apei
Agricultura consumă aproximativ 70% din apa utilizată în lume, iar o treime din acest procent este legată de creșterea animalelor. Mai exact, o cantitate extrem de mare este utilizată pentru cultivarea culturilor necesare hrănirii acestora. În timp ce milioane de oameni nu au suficientă mâncare, 80% din soia și o treime din cerealele produse ajung la animalele crescute strict pentru a deveni mâncare.
Amprenta de apă a produselor de origine animală este mult mai mare decât cea a produselor vegetale. Carnea de vită, de exemplu, are o amprentă de 6 ori mai mare per gram de proteine decât legumele. Poți descoperi mai multe comparații pe waterfootprint.org.
Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră
Agricultura animală mai este responsabilă și pentru 18% din emisiile de gaze cu efect de seră. Amprenta de carbon este crescută din mai multe cauze, care includ defrișările (extinderea pășunilor și a terenurilor arabile) și gunoiul de grajd (care eliberează protoxid de azot și amoniac). Se estimează că dieta plant based are cu 96% mai puține emisii decât carnea de vită.
Pentru a înțelege mai bine cât de gravă este problema, consultă graficul de mai jos, realizat de IPCC în 2014. Sigur, e util să folosim transportul în comun sau să ne cumpărăm o bicicletă, însă alegerile în materie de mâncare valorează mai mult pentru protejarea mediului.
Utilizarea mai inteligentă a pământului
În jur de 40% din suprafața lumii este folosită în scopul de a ne hrăni. Însă, așa cum am arătat mai sus, un procent important nu ajunge direct la noi. În schimb, reprezintă mâncarea animalelor care în cele din urmă vor deveni mâncare.
În acest moment, planeta susține 7,9 miliarde de oameni și se estimează că până în 2050 vom ajunge la aproximativ 9,5 miliarde. Pe măsură ce populația crește, avem nevoie de mai multă hrană, dar și de mai multe locuințe. Imaginează-ți câte locuințe s-ar putea construi dacă nu am fi nevoiți să mărim suprafețele necesare pentru agricultura animală! În acest context, tranziția către o lume plant based devine din ce în ce mai necesară.
Protejarea speciilor de animale
Din păcate, distrugerea habitatelor cauzată de defrișarea pădurilor duce inevitabil la dispariția a numeroase specii de animale. În același timp, ne confruntăm cu pesticide, erbicide și îngrășăminte chimice care afectează sistemele de reproducere ale animalelor.
Desigur, trebuie să menționăm și pescuitul comercial, care duce la subpopularea speciilor din anumite zone, problemă care afectează întregul ecosistem.
Protejarea Amazonului
Pădurile tropicale sunt considerate plămânii planetei. Cu toate acestea, le distrugem prin defrișări considerabile, care pot fi văzute clar din spațiu. Principala cauză a acestora este creșterea vitelor, reprezentând 80% din defrișări. Mai mult, pășunile provoacă eroziunea solului, contaminează râurile cu materie organică și cresc riscurile de incendiu.
Pe lângă cele de mai sus, trebuie să luăm în considerare biodiversitatea amazoniană. Aici trăiesc peste 3 milioane de specii care sunt afectate de agricultura animală.
Tranziția către o dietă plant based poate părea copleșitoare, mai ales dacă nu obișnuiești să consumi prea multe fructe și legume. Îți recomandăm să începi prin a adăuga în meniul săptămânal mai multe preparate noi înainte de a scăpa de cele bazate pe ingrediente animale. Încearcă diferite rețete și ingrediente, joacă-te cu condimente „exotice”, testează bucătăriile altor țări. Cu puțină răbdare, vei descoperi că dieta vegană nu este atât de dificilă precum se crede.
Ne găsești și pe:
- pagina de Facebook Micile Bucurii
- grupurile Micile Bucurii – etic sustenabil holistic și Loc de Troc
Sursă foto: unsplash