Gradina urbana pentru incepatori. Interviu Anna Kiss

Grădinăritul urban este o tendință în creștere în multe orașe din întreaga lume. Oamenii caută tot mai multe modalități de a se reconecta cu natura și de a-și cultiva propria hrană. Cu spațiu și resurse limitate, grădinarii urbani au fost nevoiți să devină creativi în găsirea modalităților de a cultiva plante în spații mici, cum ar fi pe balcoane sau pur și simplu pe pervazul ferestrei.

În acest articol, vom explora lumea grădinăritului urban alături de Anna Kiss, grădinarul din umbra bunătăților care cresc în Anna’s Urban Garden. Proiectul ei a fost inițiat la începutul anului 2022 și are scopul de a promova grădinăritul urban, cu toate beneficiile și bucuriile sale, și de a încuraja cât mai mulți oameni să experimenteze satisfacția de a-și crește singuri o parte din hrană și de a avea un stil de viață cât mai echilibrat și sustenabil.

Ce este o grădină urbană? Ce principii urmărește?

Grădinăritul urban se definește ca fiind cultivarea legumelor, fructelor și a altor plante comestibile în zone urbane. Astfel, grădinile urbane sunt spațiile în care orășenii grădinăresc. De la banalul pervaz, la balcon, terasă, acoperiș sau spațiul din jurul blocurilor, orice colțișor poate fi folosit pentru a crește hrană.

Urmărește-ne și pe:

pagina de Facebook Micile Bucurii
grupurile Micile Bucurii – etic sustenabil holistic și Loc de Troc
Instagram

Principii standard nu există în a crea o grădină urbană. Recomandările mele pentru cei care vor să-și obțină singuri o parte din legumele, fructele sau verdețurile pe care le folosesc în viața de zi cu zi sunt:

să aleagă plantele pe care le folosesc cel mai des
să aleagă soiuri/varietăți care nu se găsesc în comerț (ajută mult ca motivație)
unul dintre scopurile către care să tindă să fie conectarea autentică cu natura și învățarea de la aceasta
să adopte practicile grădinăritului ecologic (nu ajutăm pe nimeni dacă facem lucrurile la fel ca cei care practică agricultură nesustenabilă)
să caute resursele cele mai la îndemână (am fost surprinsă de rezultatele obținute cu lucruri care, înainte să creez grădina, ajungeau la gunoi: tot felul de recipiente, coji de ouă, banane utilizate ca fertilizant etc)

Ce te-a inspirat să începi o grădină urbană pe balcon?

Am copilărit la țară, într-o gospodărie în care depindeam în mare măsură de ceea ce produceam noi. Am învățat cumva „de nevoie” ce înseamnă grădinăritul sau creșterea animalelor. Mi se părea o povară pe atunci, când responsabilitățile erau prioritare jocului sau intereselor personale.

Te-ar putea interesa și articolul despre îngrijirea plantelor de apartament: dăunători, boli și probleme comune

Odată ajunsă la facultate, am fost confuză și pe alocuri șocată de ceea ce se găsea prin piețe și magazine. De prețurile mari pentru niște produse care se cresc ușor și pe care eu nu mai dădusem bani niciodată – ba chiar le avusem la discreție. De textura ciudată și insipiditatea roșiilor, căpșunilor, pătrunjelului. Cu timpul, am început să duc dorul conectării cu natura. Dar nu cea redată de o plimbare în parc, ci de conectarea autentică pe care o obții doar atunci când ai grijă de o plantă. De comunicarea dintre grădinar și grădină.

Am încercat să potolesc dorul cu plante decorative. N-a funcționat. Pentru că, pentru un grădinar, partea strict estetică, deși importantă, nu e suficientă. Grădinarul trebuie să vadă semințe încolțind. Plante ramificându-se. Muguri înflorind și transformându-se în rod. Fructe care, încet, încet, își schimbă culoarea până la coacere. Pe care apoi musai să le adulmece, să le simtă parfumul și gustul. Acestea sunt unele dintre cele mai importante experiențe și reușite. Și le trăiesc cu aceeași intensitate și bucurie de fiecare dată, fără excepție.

În momentul în care ne-am găsit apartamentul, am știut că balconul va fi grădina mea. Primul cadou de casă nouă a fost un ghiveci cu o roșie. De la mama.

Cum încorporezi principiile de descreștere în practicile tale de grădinărit?

Recunosc, cu tot regretul, că o bună bucată de timp nu am realizat neapărat enormitatea impactului negativ pe care îl avem asupra tot ce ne înconjoară, deși stilul meu de trai a fost, majoritatea existenței mele, sustenabil. În satul meu, pe când eram copil, nu se risipea nimic. Atât de nevoie, cât și din respect și recunoștință a oamenilor față de ce aveau.

Până și un lucru banal ca spălatul vaselor era un proces care presupunea valorificarea tuturor resurselor. Apa era din fântână și se încălzea pe soba cu lemne, iar vasele se spălau în doar trei ligheane cu apă: în primul lighean se clăteau de resturile grosiere, iar apoi apa era pusă la animalele din ogradă; în al doilea lighean se spălau cu detergent (de multe ori obținut în casă), iar în al treilea lighean se clăteau și se lăsau la uscat pe un ștergar curat. Se foloseau, deci, maxim 15 litri de apă la o tură sănătoasă de vase.

Citește și: Regenerare vs sustenabilitate: cum gestionăm criza climatică?

Alte exemple ar fi faptul că se cumpărau lucruri doar atunci când era nevoie și prea puține erau aruncate atunci când nu mai erau de folos. Erau fie dăruite mai departe, fie transformate în altceva (de exemplu, hainele uzate deveneau preșuri).

Cu timpul, însă, obiceiurile acestea au început să fie asociate cu sărăcia, iar oamenii au renunțat la ele și au îmbrățișat abundența inutilă și risipa ca simboluri ale statutului și bogăției.

Am realizat recent că unele obiceiuri de grădinărit ale mele nu sunt neapărat cele mai sustenabile și am început să le schimb. Unele dintre ele au în centru descreșterea. Exemple concrete ar fi renunțarea la a cumpăra ghivece, indiferent cât de frumoase ar fi. Încerc să folosesc ce am și, dacă e chiar necesar, caut variante produse sustenabil. Ba chiar mă lupt din răsputeri să nu mai cumpăr semințe într-o frenezie. Am făcut o colecție din cele colectate de mine din recoltele de pe balcon și experimentez cu maxim 2 varietăți noi. Dăruiesc ce am în plus.

Poate aici ar intra și faptul că fac compost din resturile biodegradabile, folosesc coji de ouă și de banane ca fertilizant sau macerat de usturoi ca insecticid.

Poate oricine să își facă o grădină urbană, chiar dacă nu are abilități și cunoștințe de grădinărit?

Categoric, da. E nevoie doar de puțină curiozitate și de un start cât de cât documentat. Soluțiile „magice” care se găsesc în comerț nu sunt neapărat sustenabile. Majoritatea plantelor sau kit-urilor sunt create pentru a nu avea succes pe termen mai lung de câteva săptămâni, tocmai pentru a încuraja consumul. Dar asta îi descurajează pe majoritatea celor care apelează la soluțiile rapide, făcându-i să creadă că pur și simplu nu au calitățile necesare pentru a avea o grădină. Grădinăritul este un proces de învățare continuă, dar musai să fie hands-on și, înainte de toate, dacă vrei să crești o plantă, caută informații despre condițiile în care aceasta reușește să crească.

Citește și: Descreșterea, o soluție pentru criza climatică și îmbunătățirea calității vieții

Care sunt câteva sfaturi pentru cineva care vrea să înceapă o grădină urbană, dar are spațiu limitat?

Una dintre marile provocări ale grădinăritului urban este tocmai spațiul limitat. Unii, cei norocoși, au un spațiu în fața blocului pe care îl poate folosi fără opoziția vecinilor. Unii au o terasă sau un balcon mai spațios, iar alții doar un pervaz. Dar asta nu trebuie să vă descurajeze. Un spațiu limitat înseamnă doar că trebuie să alegeți plantele pe care le folosiți cel mai des, dar care să aibă condițiile minime de creștere în spațiul de care dispuneți.

Pe un pervaz mic și umbros tot parcursul zilei nu vei avea succes cu roșiile sau ardeii, dar e un loc perfect pentru ceapă verde, spanac, salată sau mentă. În cel mai limitat caz posibil, tot poți să-ți crești singur microgreens (germeni de mazăre, fasole, floarea soarelui etc)

Există și o multitudine de alte opțiuni pentru a folosi spațiul. Dacă la orizontal nu-ți permite foarte multe, întotdeauna poți găsi soluții pe verticală, de la ghivece suspendate la rafturi; poți să te folosești chiar și de balustradă.

Cum alegi ce plante să crești pe balcon? De ce aspecte trebuie să ții cont?

Neapărat, dar neapărat, începi cu o listă de plante pe care le folosești. E mult mai ușor dacă le ai în față. Apoi te gândești ce condiții ai în spațiul în care vrei să creezi grădina: câte ore de lumină naturală ai în acel spațiu, câte ghivece încap sau ce greutate suportă balconul tău.

După aceea, e bine să ai în vedere cât timp ai la dispoziție. Începe cu 2-3 plăntuțe, apoi poți să crești încet numărul, pe măsură ce capeți mai multă experiență și motivație. Fie îți scurtezi timpul de lucru, fie îți va plăcea atât de mult încât vei vrea să stai cât mai mult în grădina ta.

Cu lista de plante în față, începi să triezi în funcție de condițiile enumerate. Bineînțeles, dacă îți dorești foarte mult să ai o anumită plantă în grădină, give it a go, chiar dacă nu ai condițiile ideale. Câteodată natura te surprinde. Plantele sunt extrem de adaptabile și multe cresc și prosperă în locuri în care nimeni n-ar fi crezut că au o șansă.

Poți explica cum creezi un ecosistem pe balconul tău?

Toate grădinile sunt ecosisteme pentru că viața creează viață. Plantele crescute sănătos sunt hrană și pentru alte ființe, nu doar pentru oameni. Așa că să nu te miri când la căpșunii tăi atentează câte o furnică sau dacă la salata ta dau năvală omizile. Furnicile, omizile, afidele sunt hrană la rândul lor și vor atrage ceea ce noi numim prădători benefici: buburuze, viespi, neuroptere, păianjeni, călugărițe sau, dacă stai la parter, poate chiar și broscuțe sau reptile mici (eu am avut surpriza asta). Florile plantelor vor atrage polenizatori, albine, molii sau fluturi (care la urma urmei sunt mamele omizilor 🙂).

Toate aceste mici făpturi au nevoie de refugii, mai ales în orașe unde sunt exterminați prin tot felul de metode neprietenoase cu mediul și cu noi, inclusiv. Dar existența lor e necesară pentru a asigura echilibrul în natură. Un singur element dacă dispare, ecosistemul este dat peste cap și durează mult până să se echilibreze din nou. Dacă mai are șanse să o facă.

Pentru un grădinar poate fi frustrant să-și piardă recolta din cauza unui dăunător. În cazul în care nu suntem dispuși să împărțim, există soluții naturale împotriva acestor mici gurmanzi. O căutare online sau o întrebare pusă pe o comunitate online și soluțiile se găsesc, unele chiar mai la îndemână decât credem. Sau putem încorpora în design-ul grădinii noastre plante care atrag insecte benefice și/sau le resping pe cele dăunătoare. De regulă, aromaticele și anumite flori încorporate printre legume, fructe și verdețuri fac minuni în prevenția atacurilor dăunătorilor. Există chiar și o listă de companion plants, adică plante care, dacă sunt plantate una lângă cealaltă, se ajută reciproc.

Eu sunt în stadiul în care pun în plus plante din anumite culturi pe care le-am detectat ca fiind tare apreciate de omizi, doar ca să le văd crescând și transformându-se în fluturi.

Cu ce provocări se pot confrunta cei care abia își fac o astfel de grădină?

Provocările sunt subiective, din punctul meu de vedere. Ce mie mi se pare dificil, pentru altcineva poate fi floare la ureche și invers. Începuturile sunt întotdeauna mai greoaie, în orice domeniu. Dar în grădinărit, cu un pic de ghidare, orice începător realizează că s-a îngrijorat degeaba și că foarte multe plante sunt mult mai ușor de crescut decât și-ar fi imaginat.

Acum există și foarte multe comunități de grădinari, pe tot felul de categorii, atât pe plan local, cât și național/internațional. În general, sunt oameni deschiși, generoși, care sprijină cu drag pe oricine își dorește să creeze o grădină.

Dacă ai lua-o acum de la început, ai face ceva diferit?

Aș fi început mult mai devreme să grădinăresc în oraș. Din păcate, atât eu, cât și majoritatea celor din generațiile post-comuniste, am fost crescuți cu percepția (greșită, de altfel), că grădinăritul sau agricultura în general sunt activități desfășurate de oameni care nu au alte opțiuni; oameni fără educație, care, dacă nu-și pot câștiga traiul altfel, nu au de ales decât să muncească pământul sau să îngrijească animale.

Citește și: Cum se organizează o nuntă zero waste

Câți nu am auzit expresia „Învață, că altfel ajungi la sapă/oi/coadă vacii/cu pământ sub unghii etc”? Astfel, ni s-a normalizat ideea că nu-i de dorit nici în ruptul capului să ajungi să grădinărești. Și nu e bine, pentru că hrana este esențială pentru noi, iar să n-ai habar cum se obține ea duce la o relație nesănătoasă cu alimentația, fapt care din păcate s-a concretizat și este dovedită în statisticile de sănătate publică.

Este nevoie să normalizăm grădinăritul în rândul cât mai multor oameni pentru a rezolva foarte multe probleme prezente și viitoare: de la poluare, pierderea biodiversității florei și faunei, standardizarea culturilor, risipa alimentară, nesustenabilitatea agriculturii la scală mare, la pierderea conectării noastre cu natura, nivelul de stres, anxietate sau alte afecțiuni grave sau foarte grave, psihice sau fizice. Grădinăritul le poate ameliora pe toate, în măsură mai mare sau mai mică. Când o soluție atât de simplă rezolvă probleme atât de arzătoare, ce mai așteptăm?